Utopica instituție a recompensei – Dumitru MONACU, scriitor

Absurda situație politică din țara noastră m-a determinat să-mi pun adeseori niște întrebări cumva, existențiale și cum răspunsurile corecte și juste parcă ar fi ferecate sub mii de lacăte, mereu am încercat să găsesc niște explicații pentru tot ce se întâmplă la noi în ultima vreme. Faptul că am folosit acest epitet dezolant („absurd”) derivă dintr-o simplă dar logică întrebare: chiar nu mai există în țara asta un lider care să ne arate Calea? Națiunea română este reprezentată la momentul actual doar de alde Georgescu, Antonescu, Ciolacu, Ponta sau alții ca ei? Dacă e așa, ne-am dus pe copcă, fraților! Bineînțeles că următoarea întrebare se referă la cauza acestei situații. Cum de am ajuns aici? Ce blesteme sau ce păcate ne urmăresc de sute de ani pe noi românii că nu mai putem pune cărămidă peste cărămidă la edificiul național, totul prăbușindu-se ca-n legenda Anei lui Manole? Privind peste gard la alte nații, am ajuns la concluzia că aplicarea unor măsuri radicale în momente cruciale n-a fost nici pe departe ceva cu care să ne putem mândri. Vedem astfel, în filmele americane și nu numai, o măsură civică, un mod de rezolvare al unor fărădelegi care azi ni se pare aiurea de tot: recompensarea cu bani buni a celor care capturau nelegiuiții. În acest mod, autoritățile foloseau banul public corect și eficient pentru asanarea societății. O sumedenie de bandiți, ucigași sau violatori au constituit atunci, în secolul al XIII-lea, obiectul muncii pentru temerarii care voiau să câștige mulți bani. Era foarte limpede că odată ajunși „pictați” pe un afiș, șansele de scăpare ale celor certați cu legea erau foarte mici. Comunitățile, împreună cu administrațiile colaborau la aceste, hai să le zic proiecte, fapt care a condus la niște raporturi extrem de clare între cele două părți. Astfel, cetățenii aveau încredere în autorități iar autoritățile, prin acțiunile lor prompte și eficiente își arătau respectul nu numai față de litera legii ci și față de cetățean. Ceea ce, până la urmă este cel mai important. Așa s-au cristalizat relațiile sociale în SUA, țară în care cetățenii sunt tovarăși de nădejde ai autorităților în ceea ce privește liniștea, siguranța și respectarea legii și nu sunt catalogați ca la noi drept turnători. Bine, chestia asta cu turnătoria are și ea o explicație din care, bineînțeles nu putem da la o parte serviciile de informații de la noi care de multe ori au dat cu oiștea în gard sau au făcut abuz de … exces în ceea ce privește culegerea de informații. O culegere de informații care adeseori nu se realizează în scopuri nobile ci pentru interese de partid, de grup sau altele. Aceste anomalii carpatine au fost sesizate de către cetățeni și drept urmare, colaborarea firească cu autoritățile este sublimă dar lipsește cu desăvârșire! În acest context mă gândeam că readucerea din istorie a instituției recompensei pe meleagurile noastre ar avea efecte extrem de pozitive întrucât niciun bandit care s-a înfruptat din banii nației nu a făcut-o singur, la ora 1 noaptea astfel încât să nu-l fi văzut sau să nu-l fi știut nimeni. Orice tranzacție comercială cu schepsis, orice devalizare de bancă, returnare de comisioane, șpagă mascată sau nemascată, angajare pe pile, numire pe posturi gras plătite, furt din avutul obștesc, țeapă sau jaf la drumul mare, oricare dintre acestea are în spate niște martori. Că, așa cum spuneam, nimic nu s-a făcut în mod individual. Iar martorii care au văzut, au ajutat sau au depistat ilegalitățile au fost reduși la tăcere în stil mafiot folosindu-se următoarele procedee: bani, acțiuni sau alte asemenea valori, amenințări, presiuni, șantaj sau alte forme care mai de care mai … convingătoare. Dar cum să-și taie craca de sub picioare politicienii și să pună pe tapet o asemenea prevedere care să conducă la prinderea în laț a nelegiuiților când cei mai vajnici tâlhari care s-au înfruptat din averea nației sunt tocmai ei? Cum să se împartă, să se multiplice ei și în apărători ai legii și în infractori? Bineînțeles că introducerea unei asemenea metode de a prinde în laț oamenii certați cu legea ne-ar duce cu sute de ani în trecut și ar fi o utopie. Dar până la urmă, de ce nu ar fi și asta o metodă de stârpire a jafului public, a corupției, o metodă de „cumințire”? Cât privește jungla infracțională de la noi, ea se asortează extrem de mult cu vremurile de mult uitate pentru alte nații. Nu cred că ar părea desuetă sau de domeniul fantasticului existența unor afișe cu chipurile celor care au furat ca-n codru în care să fie scris cam așa: acest om a furat zece milioane de euro din punga nației, cel care va aduce dovezi, va depune mărturie sau va contribui la prinderea, aducerea lui în fața justiției și implicit la recuperarea sumei, va primi trei milioane de euro. Nu-i așa că această veche meserie de vânător de recompense ar fi îmbrățișată de către mulți românii amatori de îmbogățire peste noapte? Că slavă Domnului, sunt destui care și-ar dori un asemenea culoar de reușită în viață…