Laudă-mă gură…– Dumitru MONACU, scriitor

Deși public în presă de peste 40 de ani  și am scrise 8 volume de diverse genuri (epigrame,  catrene  și schițe umoristice, romane, poezii, pamflete etc.) nu m-am considerat vreodată nici mare scriitor și nici mare ziarist. Asta deși sunt membru cu drepturi depline în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Uniunea Epigramiștilor din România (UER). Așadar, modestie, cumpătare, decență până la un punct. Punctul acela se numește FaceBook și odată cu intrarea în această comunitate, am sesizat alte aspecte ale muncii de creație. Fără doar și poate, rețelele sociale ne-au invadat viețile mai ceva decât a făcut-o „covideii” născuți (sau făcuți!) la începutul anului 2020. Ca orice om modern cât de cât, mi-am făcut și eu cont pe FB, în anul 2013. De atunci și până astăzi am publicat acolo (urăsc terminologia „am postat”!) gânduri, versuri, maxime, cugetări, analize politice, epigrame sau catrene vesele, editorialele publicate în media botoșăneană, capitole din cărțile mele sau alte și alte asemenea…parascovenii! Unele dintre texte au fost foarte bine primite de public, consemnând în dreptul lor zeci de mii de distribuiri. Pe moment am fost încântat dar, după un timp, când am observat că anumite creații ale mele circulă aiurea ca personalul de Dorohoi, fără semnătură, fără autor și fără nicio altă specificație, m-am cam șifonat nițel. În timp însă, m-am sucit și mi-am zis că, până la urmă, scopul ziselor mele a fost atins: să rămână în mintea sau pe pagina cuiva. Din acest motiv, astăzi, când dau de vreun text propriu fără să fie specificat autorul, îi mulțumesc pe mesaj public posesorului paginii, pentru redistribuire. Efectele apar imediat, cei mai mulți utilizatori de FB cerându-și scuze pentru faptul că nu au cunoscut proveniența, justificând că l-au preluat de la alții care, la fel, au pus și ei câte o za la acest lanț al slăbiciunilor neatins din fericire sau din nefericire de rigorile dreptului de autor. Dintre toate „zisele” mele pe rețeaua Face Book  și ulterior pe TikTok vă voi prezenta câteva care au acumulat cele mai multe aprecieri și distribuiri (peste 25.000!). Una dintre maximele mele a fost chiar atribuită unui gigant al actoriei, Gheorghe Dinică deși regretatul actor nu are nici în clin și nici în mânecă cu așa ceva. Creația este sută la sută personală și sună așa: „Să nu faci rău în viață, că răul se întoarce. Fă bine, că binele nu se mai întoarce în veci!”. Apoi, alta: „Ca să curgă lapte și miere e nevoie de vaci și albine, nu de boi și trântori.” (data publicării: 14.12.2019, 26.111, distribuiri la 14.02.2022). Sau alta: „Vorba cuiva: un liceu terminat în urmă cu 40 – 50 de ani echivala cu trei facultăți private, două masterate și un doctorat” (data publicării: 24.09.2020, 25.505 distribuiri la 14.02.2022).  Și creațiile mele în versuri s-au bucurat în acești ani „feisbuciști” de aprecieri consistente. De exemplu catrenul ”Codrii tăi cei de aramă/ Astăzi n-ai cum să-i mai treci/ Că au fost cărați prin vamă/ De austrieci…”, publicat la data de 15.01.2021 și dedicat Luceafărului a adunat într-un an și o lună (la data de 14.02.2022)  nu mai puțin de  24.836 de distribuiri. Cum pe FaceBook distribuția se face în evantai, este aproape sigur ca aceste valori să fie azi mult, mult mai mari. Nu am cum să  știu exact întrucât de atunci, din 14.02.2022  și până astăzi nu am mai urmărit acest aspect. Ceea ce  știu însă cu precizie este faptul că și alte creații personale s-au rostogolit precum bulgărele de zăpadă prin rețeaua de socializare. „Pleacă ăștia, nu-i problemă/ Însă eu am o dilemă:/ Oare ăia care vin/ Or să fure mai puțin?” este un alt catren care a mers la sufletul oamenilor mai ales în perioada campaniilor electorale. Dar nu numai texte sociale sau politice am lansat în eter. Dacă ar fi să analizez cu atenție fiecare înscris al meu, sunt sigur că a  regăsi texte cu trimitere la orice domeniu de activitate și nu numai de pe lumea asta. Cum ar fi de exemplu, definiția misoginului: „acel bărbat care vede în femeie drobul de sare și nu cubul de zahăr”. În continuare vă voi enumera câteva alte „semințe de bostan” cum numesc eu ideile  și vorbele mai de duh: „Nu există imposibil ci doar ștachete poziționate incorect”, „Deosebirea dintre o cafea și un partid este că la cafea zațul se lasă la fund”,  „Pentru foarte mulți oameni, starea de echilibru este, din păcate, statul într-o rână”, „Mult mai important și cu mai multă greutate decât cuvântul dat este gândul rămas”. Lista ar putea mult și bine continua dar mă opresc aici din motive de spațiu. Și încă dintr-un motiv: trebuie musai să vă explic ce m-a determinat să scriu aceste rânduri. Este vorba de postarea (!) unui distins domn profesor din Săveni,  a unui alt catren al meu, fără specificarea în prima fază a autorului. „Popor supus, popor sărac/ De bine cum să ai tu parte/ Când facultatea-i fără bac/ Iar diploma fără de carte?” Iar faptul că în urma intervenției mele s-a lămurit și chestia cu autorul, civilizat și cordial, mă face să cred că nu sunt chiar dracul gol nici rețelele astea de socializare…