Dovedim o capacitate administrativă extrem de scăzută. Premierul a prezentat săptămâna aceasta raportul său de 100 de zile. Documentul e construit mai degrabă ca un exercițiu de auto-legitimare decât ca bilanț onest: insistă pe măsuri „curajoase”, dar ocolește costurile sociale și tensiunile din coaliție. Guvernul își revendică merite pentru adoptarea unor corecții fiscale și pentru inițierea de proiecte de infrastructură, dar trece sub tăcere faptul că deficitul bugetar e în continuare scăpat de sub control și că încasările la buget sunt mult sub estimări.
Raportul transmite imaginea unui executiv care preferă contabilitatea politică în locul sincerității față de cetățeni. În realitate, țara se zbate între taxe și promisiuni: guvernul a cheltuit opt luni 507 miliarde de lei, cu 86 de miliarde mai mult decât a strâns la buget. În loc să se diminueze, deficitul a explodat, iar concluzia e limpede: austeritatea impusă pentru așa zisa redresare nu are alt efect, cel puțin deocamdată, decât acela de a împovăra viața de zi cu zi a cetățenilor simpli.
Am traversat o nouă săptămână de paradoxuri politice: între discursuri solemne despre stabilitate și realitatea unui stat care își calculează fiecare zi de respiro financiar. În vreme ce guvernul se zbate să închidă un an cu deficitul cel mai mare din Uniunea Europeană, președinția și instituțiile de securitate vorbesc, abia acum, despre războiul hibrid al Rusiei împotriva țării noastre. Două teme aparent paralele, dar în fond unite de aceeași fragilitate: vulnerabilitatea statului.
Procuratura vorbește despre planuri de destabilizare, despre implicarea fostului candidat prezidențial Călin Georgescu și a altor douăzeci de suspecți. Președintele Dan a dus acest raport la întâlnirea cu liderii Europei. Este pentru prima dată când autoritățile române recunosc public că alegerile din 2024 au fost un câmp de bătălie informațională. Dincolo de senzaționalul juridic, mesajul e limpede: serviciile noastre au pierdut lupta cu serviciile rusești și statul român a fost vulnerabil. Și încă este.
Din punct de vedere economic, România jonglează cu obligațiuni, răscumpărări și termene accelerate de încasare a taxelor. Manevre tehnice, dar cu miză politică majoră: păstrarea credibilității în fața Bruxelles-ului și a piețelor financiare. Comisia Europeană ne taxează, pachetul de fonduri europene pentru redresare a fost deja redus semnificativ, de la aproape 30 de miliarde de euro la 21. În lipsa acestui oxigen, guvernul riscă să se sufoce. Pericolul este să imităm traseul recent al Argentinei. Administrația Milei a pornit pe aceeași rețetă a austerității, a avut inițial câteva succese minore însă acum se află din nou pe marginea falimentului, cu inflație galopantă și investitori care fug speriați.
Între timp, promisiunea reindustrializării rămâne la nivel de slogane pompoase. Închiderea Combinatului Siderurgic Hunedoara, prăbușirea Sidex Galați și moartea lentă a Petromidiei demonstrează că guvernul scrie strategii, dar nu este capabil să le aplice. Austeritatea selectivă, taxele mărite și „rapoartele de succes” nu pot substitui investiții și politici industriale coerente. Dacă România vrea să evite scenariul argentinian, trebuie urgent să treacă de la vorbe la fapte, respectiv recalibrare fiscală în favoarea IMM-urilor și sprijin real pentru marile industrii. Raportul de 100 de zile ar fi trebuit să fie oglinda unei redresări dar este, deocamdată, doar o fotografie de marketing. Argentina lui Milei ar trebui să fie un avertisment sever pentru noi: cine taie și taxează fără să investească sfârșește în faliment.
