spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăInternaționalReforma fiscală a lui Trump a trecut de Senat

Reforma fiscală a lui Trump a trecut de Senat

Președintele american Donald Trump a obținut o victorie importantă odată cu adoptarea de către Senat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a unei reforme istorice a fiscalității și a unei uriașe reduceri de impozite, transmite AFP.

Textul, adoptat cu un scor strâns, de 51 de voturi la 49, mai trebuie armonizat până la sfârșitul anului cu versiunea adoptată la 16 noiembrie de Camera Reprezentanților.

Anunțarea rezultatului votului, chiar de către vicepreședintele american Mike Pence, a fost primită cu aplauze din partea republicanilor, care au votat toți, cu o singură excepție, în favoarea reformei.

Aceasta ar urma să fie prima mare reformă a mandatului lui Donald Trump, care nu a reușit în această toamnă să-și respecte promisiunea de a abroga legea predecesorului său, Barack Obama, în ce privește sistemul de sănătate (Obamacare).

‘Pentru prima oară după 1986, Camera și Senatul au adoptat o refondare majoră a fiscalității. O astfel de ocazie nu apare decât o dată într-o generație, depinde de noi să profităm de ea’, a declarat președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Paul Ryan.

Conform prevederilor textului, impozitul companiilor va trece de la 35% la 20%. Toate categoriile de contribuabili își vor vedea impozitele scăzând, chiar dacă efectul se va reduce progresiv în următorul deceniu.

În teorie, simplificarea fiscală ar trebui să le permită americanilor să-și declare veniturile pe echivalentul unei ‘cărți poștale’.

Promotorii reformei au dat inițial asigurări că scăderile de impozite se vor autofinanța datorită creșterii economice, dar, potrivit experților unei comisii independente, circa 1.000 miliarde de dolari se vor adăuga la datoria publică actuală de 20.000 miliarde.

Democrații, minoritari în Congres, nu au putut opune decât o opoziție simbolică, denunțând un text care ‘păcălește’ clasa mijlocie și de care vor profita în primul rând companiile și contribuabilii cei mai bogați.

Aceeași lege abrogă obligația de înscriere la asigurările de sănătate instaurată de Obamacare, o măsură ce riscă să destabilizeze sistemul de sănătate, și permite foraje petroliere pe teritorii protejate din Alaska.

‘În mijlocul nopții, senatorii democrați au trădat clasa mijlocie americană’, a declarat Nancy Pelosi, șefa democraților din Camera Reprezentanților.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...