spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăInternaționalGrecia scapă de controlul creditorilor. Comisar UE: Criza a ajuns la final

Grecia scapă de controlul creditorilor. Comisar UE: Criza a ajuns la final

Grecia va scăpa, în august, de programul de asistenţă financiară internaţională. Ţara, ameninţată cu falimentul şi excluderea din Uniunea Europeană, s-a aflat sub supravegherea creditorilor în ultimii 8 ani. După încheierea programului, Grecia va trebui să obţină finanţare de pe pieţele internaţionale.

Pierre Moscovici, comisarul european pentru Economie: „Criza greacă a ajuns la final aici”.

Ca să dea încredere investitorilor în stabilitatea economiei elene, creditorii au extins cu 10 ani scadenţele şi perioadele de graţie pentru aproape 100 de miliarde de euro din datoria Atenei.

De asemenea, Grecia va primi un nou împrumut de 15 miliarde de euro. În plus, statele din zona euro vor acorda 600 de milioane la fiecare şase luni, până în 2022.

O singură condiţie pentru toţi aceşti bani: guvernul trebuie să menţine măsurile de austeritate luate până acum.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...