marți, iulie 8, 2025
AcasăInternaționalRomâni răniți într-un accident produs în Ungaria

Români răniți într-un accident produs în Ungaria

Opt români au fost răniţi într-un accident rutier produs, aseară, în Ungaria. Au fost implicate un microbuz şi un autoturism înmatriculate în ţara noastră.

Doi dintre români au suferit răni grave şi au fost transportaţi la spital, iar ceilalţi şase au primit îngrijiri la faţa locului – a precizat Ministerul de Externe pentru Agerpres.

Potrivit presei locale, în accidentul care a avut loc aproape de graniţa cu România a fost implicată şi o a treia maşină, cu numere de Slovacia. Două persoane aflate în aceasta au fost de asemenea rănite.

Poliţia a stabilit că microbuzul românesc a intrat pe contrasens. S-a ciocnit frontal cu autoturismul din Slovacia şi a fost lovit din spate de cea de a doua maşină cu români.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

  1. Pai da. Ca asa sunt “patronasii” astia romania. Mai ales cei din Botosani. Trag pe soferi cat mai mult ca sa fie kilometri si curse cat mai mult. Nu ii intereseaza de sanatatea si siguranta nici a soferilor nici a pasagerilor. Ca sa nu mai spun ca totul e “la negru”. Patronul ar trebui si el tras la raspundere. Soferul abia venit din cursa l-a trimis iar… si iar….

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...