miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăInternaționalRusia anunță prima întâlnire oficială Trump-Putin

Rusia anunță prima întâlnire oficială Trump-Putin

Pentru prima oară, Donald Trump şi Vladimir Putin vor avea o întâlnire oficială. Anunţul a fost făcut de Kremlin, la finalul discuțiilor pe care președintele rus le-a avut cu consilierul pe probleme de securitate al liderului american.

Nu au fost anunţate, totuşi, data şi locul întâlnirii. Aceste informaţii vor fi publicate, cel mai probabil, azi. E sigur, totuşi, că cei doi, se vor întâlni într-o a treia ţară, probabil una europeană, din moment ce Donald Trump va participa, luna viitoare, la summitul NATO şi va vizita Marea Britanie.

Întâlnirea ar putea provoca, însă, nemulţumiri în rândul statelor membre NATO, fiindcă ar pune în discuţie angajamentul pe care liderul de la Casa Albă şi l-a luat faţă de aliaţii săi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
66 %
4.7kmh
87 %
mie
20 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...