sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăInternaționalMai multe rachete au fost lansate asupra palatului prezidenţial de la Kabul

Mai multe rachete au fost lansate asupra palatului prezidenţial de la Kabul

Insurgenţii talibani au lansat marţi mai multe rachete asupra palatului prezidenţial de la Kabul, în timp ce preşedintele afgan susţinea un discurs cu ocazia sărbătorii Eid al-Adha, au informat autorităţile, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Prima rachetă a aterizat în apropierea palatului prezidenţial, în timp ce a doua a aterizat în apropierea unei baze NATO şi ambasadei Statelor Unite la Kabul, a declarat Jan Agha, un oficial al Poliţiei.

Autorităţile nu au raportat victime în urma atacurilor cu rachete.

Nu a existat imediat o declaraţie a reprezentaţilor talibani sau o revendicare a atacului de către o altă grupare militantă.

Zona în care rachetele au fost lansate şi în care se află mai multe ambasade şi clădiri guvernamentale, reprezintă una dintre cele mai securizate zone din Kabul.

Un purtătoar de cuvânt al poliţiei, Hashmat Stanekzia, a informat că autorităţile au observat un vehicul suspect care a oprit la o casă din apropierea moscheei Eid Gah. Autorităţile suspectează că aceea este locaţia lansării rachetelor.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a lansat un apel către insurgenţii talibani pentru un armistiţiu condiţionat pe perioada sărbătorii Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulman.

Maulvi Haibatullah Akhunzadah, liderul talibanilor afgani, a afirmat recent că nu va fi pace în Afganistan atât timp cât continuă “ocupaţia străină”, reiterând poziţia insurgenţilor potrivit căreia războiul poate lua sfârşit doar în urma unor negocieri directe cu Statele Unite.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...