miercuri, ianuarie 7, 2026
AcasăInternaționalPostul CNN din New York evacuat după o ameninţare cu bombă

Postul CNN din New York evacuat după o ameninţare cu bombă

Sediul televiziunii americane CNN a fost evacuat joi seara în urma unei ameninţări cu bombă, iar după investigaţia pornită de NYPD, jurnaliştilor li se va permite reîntoarcerea în clădire vineri dimineaţa.

Ameninţarea a fost făcută joi seara, când în urma unui apel telefonic un individ a anunţat că există cinci dispozitive în clădire, potrivit unei surse din Poliţie.

Mai multe alarme de incendiu au sunat în platourile de ştiri ale CNN din New York, indicând o evacuare în cel mai scurt timp după primirea apelului.

Proprietarii au evacuat birourile CNN din New York din clădirea Centrului Time Warner, iar emisiunea “CNN Tonight” a lui Don Lemon, care se afla într-o pauză publicitară, a fost scoasă din direct.

Ulterior, după ce NYPD a verificat birourile, a anunţat că ameninţarea nu a fost fundamentată şi a permis angajaţilor să revină la serviciu.

“Clădirea este sigură pentru toată lumea să se întoarcă dimineaţa”, a anunţat preşedintele CNN Jeff Zucker, într-un memoriu intern adresat jurnaliştilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.5 ° C
0.6 °
-1.7 °
97 %
1.3kmh
100 %
mie
0 °
J
-1 °
vin
-3 °
S
-6 °
D
-8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Să vedem cum va fi anul ăsta, că anul trecut a fost cam ceață pe teren.    

EDITORIAL

Anul 2026 a debutat cum nu se poate mai prost; dintr-o dată românii și-au dat seama că nu mai vor o țară ca Elveția...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...