marți, martie 19, 2024
AcasăInternaționalUniunea Europeană pregăteşte AMÂNAREA Brexit

Uniunea Europeană pregăteşte AMÂNAREA Brexit

Uniunea Europeană pregăteşte posibilitatea amânării până în iulie a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Acordul Brexit elaborat de Bruxelles cu Guvernul Theresa May riscă să fie respins de Parlamentul britanic, afirmă surse citate de ziarul The Guardian.

Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar acest termen este considerat acum de Bruxelles foarte improbabil din cauza opoziţiei cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor. Bruxellesul aşteaptă din partea Londrei în următoarele săptămâni o cerere oficială de prelungire a Articolului 50 al Tratatului UE.

După primirea solicitării formale, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ar urma să convoace un summit european special.

Oficiali UE au declarat pentru cotidianul The Guardian că durata prelungirii termenului negocierilor în virtutea Articolului 50 va fi determinată în funcţie de motivul invocat de premierul Theresa May pentru solicitarea de amânare.

O prelungire „tehnică” până în iulie va fi probabil primul pas pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea şi ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce vrea majoritatea din Camera Comunelor.

Un oficial UE a declarat: „Dacă premierul britanic va rămâne în funcţie şi ne va informa că are nevoie de mai mult timp pentru a obţine aprobarea Acordului Brexit în Parlament, va fi oferită o extindere tehnică până în iulie”.

Funcţionari europeni de rang înalt au explicat că ar putea fi oferită o amânare mai mare, printr-o altă decizie, în cazul în care în Marea Britanie vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate ori un nou referendum pe tema apartenenţei la UE.

Însă scrutinul europarlamentar programat în luna mai în ţările UE va crea complicaţii. „Sesiunea Parlamentului European va începe în iulie. Vor trebui să existe în continuare eurodeputaţi britanici dacă Marea Britanie va fi în continuare stat membru UE. Dar lucrurile nu sunt albe sau negre în Uniunea Europeană”, a explicat un diplomat european.

Comisia Europeană urmează să publice luni un document prin care va oferi clarificări suplimentare despre statutul temporar al frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, în speranţa că unii deputaţi britanici vor decide să susţină Acordul Brexit, dar oficiali UE sunt sceptici în legătură cu perspectivele.

Liderii Uniunii Europene au semnalat în mai multe rânduri că Acordul Brexit – contestat de policieni de la Londra pentru că situaţia frontierei irlandeze ar risca să blocheze permanent Marea Britanie în uniunea vamală comunitară – nu va fi modificat sau reinterpretat.

Votul parlamentar britanic pe tema Acordului Brexit este programat pe 15 ianuarie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
88 %
1.3kmh
92 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
9 °
vin
6 °
sâm
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...