vineri, aprilie 19, 2024
AcasăInternaționalConfruntări masive de stradă la Jakarta, soldate cu morţi

Confruntări masive de stradă la Jakarta, soldate cu morţi

Cel puţin şase persoane au murit în Jakarta, în urma confruntărilor de miercuri între forţele de ordine şi manifestanţii care protestau faţă de realegerea lui Joko Widodo în funcţia de preşedinte, relatează site-ul agenţiei Dpa.

„Până la ora 9.00, au fost înregistrate şase victime”, a informat guvernatorul capitalei Jakarta, Anies Basweden.

Alte 200 de persoane au fost rănite în urma protestelor violente.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Dedi Prasetyo, a informat că autorităţile au fost nevoite să utilizeze gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii care protestau la Jakarta.

Acesta a adăugat că manifestanţii au dat foc unei clădiri a poliţiei. În acest context, 20 de persoan au fost acuzate de instigare la violenţă şi reţinute.

Comisia Electorală Generală (KPU) de la Jakarta a confirmat rezultatul unei numărători private, care anunţa că Widodo a obţinut 55,5% din voturi, faţă de cele 44,5 procente obţinute de contracandidatul său, Prabowo Subianto. Astfel, Widodo a obţinut peste 85 de milioane de voturi din totalul de 154 de milioane valabil exprimate, însă Prabowo Subianto a declarat că, în opinia sa, au existat numeroase nereguli în cadrul procesului electoral. Peste 1.000 de persoane au protestat la Jakarta faţă de realegerea lui Widodo.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...