marți, iulie 8, 2025
AcasăInternaționalSUA a aprobat pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva COVID-19

SUA a aprobat pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva COVID-19

Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat, joi, medicamentul antiviral Veklury, sau Remdesivir. Acesta este produs de compania biofarmaceutică Gilead Sciences Inc, pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 care necesită spitalizare.

Gilead a anunţat că a primit autorizaţia deplină pentru medicament. Potrivit companiei, acesta este singurul tratament specific împotriva COVID-19, autorizat astfel după o procedură de verificare riguroasă şi definitivă.

Remdesivir a fost unul din medicamentele cu care a fost tratat preşedintele american Donald Trump după ce a fost testat pozitiv la coronavirus.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...