sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin și-a dat lui și familiei sale imunitate juridică pe viață

Vladimir Putin și-a dat lui și familiei sale imunitate juridică pe viață

După ce şi-a acordat posibilitatea de a deveni senator pe viaţă la încheierea mandatului prezidenţial, Vladimir Putin a mai promulgat o lege care i se adresează – conform prevederilor acesteia, el și familia sa se vor bucura de imunitate juridică în fața oricărei urmăriri penale pentru orice delict, chiar și după ce va părăsi funcția de președinte.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, șefii de stat ruși se bucurau de imunitate doar pe perioada exercitării funcției. De acum, ea va fi extinsă pentru a îi proteja și după încheierea mandatului, ei fiind imuni la orice urmărire penală pentru orice delict ar fi descoperit. Mai mult, ea va fi extinsă și pentru familia președintelui. Protecția se va aplica retroactiv și lui Dimitri Medvedev, singurul fost președinte rus în viață și unul dintre principalii aliați ai lui Putin.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii. Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave. Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal, relatează Agerpres.

În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036. Până în prezent, liderul de la Kremlin nu a comunicat intenţia de a candida pentru un nou mandat la scrutinul prezidenţial din 2024.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...