vineri, martie 29, 2024
AcasăInternaționalIncendiu la Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri...

Incendiu la Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume

Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, conform imaginilor transmise de televiziunile locale, însă mass-media au precizat că producţia de vaccinuri COVID-19 nu a fost afectată, relatează AFP şi Reuters, potrivit AGERPRES.

Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.

Cu toate acestea, potrivit canalelor de televiziune, incendiul a izbucnit la un sit în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor.

„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”.

„Am trimis acolo şase sau şapte camioane de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri.

„Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului”, a declarat pentru AFP poliţia din Pune, fără a oferi alte detalii.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...