marți, martie 19, 2024
AcasăInternaționalCehia impune testarea obligatorie anticoronavirus

Cehia impune testarea obligatorie anticoronavirus

Guvernul ceh a ordonat ca întregul personal din toate companiile mijlocii şi mari din ţară să fie testat, obligatoriu, pentru noul coronavirus, relatează marţi dpa.

Guvernul condus de premierul Andrej Babis a adoptat această măsură într-o şedinţă de cabinet desfăşurată luni seara târziu.

Potrivit noii reglementări, circa 2,1 milioane de angajaţi vor trebui să se testeze cel puţin o dată în următoarele două săptămâni, după care urmând să se aplice intervale de testare de o săptămână, conform Agerpres.

Excepţie de la această testare în masă pot face companiile cu mai puţin de 50 de angajaţi.

Guvernul de la Praga a răspuns astfel apelurilor la a lua măsuri mai ferme împotriva răspândirii noului coronavirus în fabrici şi birouri.

Asociaţia sindicală CMKOS s-a pronunţat pentru declararea unei suspendări obligatorii a activităţii timp de o săptămână în perioada Paştelui, dar ministrul ceh a economiei, Karel Havlicek, a respins vehement ideea. „Nu oprim industria”, a spus acesta.

Participarea la testare este obligatorie, pentru companiile vizate şi angajaţii lor, costul testelor antigen urmând să fie plătite din asigurările de sănătate, dar în mod alternativ vor putea fi utilizate şi autoteste, care vor fi subvenţionate.

Companiile se expun la amenzi drastice dacă nu respectă noua măsură.

Republica Cehă, care are 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat de la începutul pandemiei, acum un an, peste 1,2 milioane de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 20.500 de decese.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...