sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăInternaționalAlunecare de teren uriașă în apropiere de Koln. Mai multe persoane au...

Alunecare de teren uriașă în apropiere de Koln. Mai multe persoane au murit și altele sunt dispărute

Mai multe persoane au murit şi altele sunt date dispărute în Germania în urma unei grave alunecări de teren, produsă după intemperii violente care au măturat vineri dimineaţa case dintr-o localitate situată nu departe de Koln, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.

În Erftstadt-Blessem, „casele au fost luate de ape, iar unele s-au prăbuşit. Mai multe persoane sunt date dispărute”, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de autorităţile districtului.

O purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că au fost „confirmate” mai multe decese.

În imaginile surprinse în zona dezastrului şi publicate de autorităţi se poate vedea un vast crater în care se revărsau cantităţi mari de pământ, apă cu noroi şi moloz.

„Primim apeluri de urgenţă din gospodării, însă de multe ori intervenţia nu este posibilă”, au explicat autorităţile cu referire la această zonă aflată la mai puţin de 40 de kilometri de Koln, transmite Agerpres.

Alunecarea de teren va agrava bilanţul victimelor din landul Renania de Nord-Westfalia, intens afectat de intemperii, la fel ca şi landul vecin, Renania-Palatinat.

Numărul deceselor cauzate de intemperii a ajuns în prezent la cel puţin 81 în Germania, iar serviciile de urgenţă continuă să caute numeroase persoane date dispărute.

Foto: BezirksregierungKöln/ Twitter

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...