vineri, februarie 14, 2025
AcasăInternaționalLavrov cere NATO să nu mai înarmeze Ucraina

Lavrov cere NATO să nu mai înarmeze Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut NATO şi SUA să înceteze să mai livreze arme Kievului, dacă „sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană”, relatează AFP, citat de agerpres.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Într-un interviu publicat sâmbătă de agenţia oficială chineză Xinhua, Lavrov a afirmat de asemenea că ofensiva rusă din Ucraina se desfăşoară „conform planurilor”.

„Dacă SUA şi NATO sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană, atunci, înainte de orice, ele trebuie să se trezească şi să nu mai livreze arme şi muniţii regimului de la Kiev”, a adăugat el, potrivit sursei citate.

Aproximativ 40 de ţări s-au reunit marţi în Germania, în jurul SUA, pentru a coordona accelerarea livrărilor de echipamente militare solicitate de Kiev.

În contextul în care SUA şi Ucraina vorbesc despre o întârziere a ofensivei ruse în Donbas, a cărei cucerire totală a devenit prioritatea Moscovei, Lavrov a dat asigurări că ofensiva se derulează cum a fost prevăzută.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
3.6 °
-1.7 °
89 %
1.1kmh
80 %
vin
6 °
sâm
-0 °
Dum
-0 °
lun
-1 °
mar
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot nu s-au aprobat aparatele de măsurat calitatea aerului, fiecare se descurcă cum poate.

EDITORIAL

La peste două luni de la mascarada alegerilor prezidențiale, se pot trage niște concluzii, de astă dată la rece, în legătură cu ce și...

EPIGRAMA ZILEI

În speech-ul ținut la tribună El, cu toată sinceritatea A spus că și Viagra-i bună La ridicat ... imunitatea! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Luna februarie vine cu o selecție diversificată de filme în rețeaua Happy Cinema, perfectă pentru cinefilii de toate vârstele! Fie că vrei să te...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...