marți, februarie 11, 2025
AcasăInternaționalBulgaria va primi gaze naturale lichefiate din SUA

Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate din SUA

Bulgaria va primi din iunie gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite, a anunţat miercuri Guvernul de la Sofia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Anual, Bulgaria consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze.

Acordul prin care Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate din Statele Unite a fost convenit la întâlnirea de la Washington dintre premierul Kiril Petkov şi vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a precizat Executivul de la Sofia.

„Livrările de GNL către Bulgaria la preţuri mai scăzute decât cele ale Gazprom vor începe din iunie, conform acordului”, au informat autorităţile bulgare, fără a da detalii suplimentare.

De asemenea, Bulgaria a accelerat negocierile cu Azerbaidjan pentru majorarea livrărilor de gaze şi caută să încheie acorduri cu Grecia şi Turcia privind terminalele de gaze naturale lichefiate. În plus, Sofia a cerut achiziţii comune de gaze la nivelul Uniunii Europene, pentru a face preţurile mai competitive.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-4.4 °
69 %
2.7kmh
0 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
6 °
sâm
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când e mai aglomerat, e permis și acest gen de parcare.

EDITORIAL

Cu tot balamucul acestor zile, scandalul câinilor uciși la Carasa a trecut cam nebăgat în seamă. Pe bune, la ce scandaluri, luări de poziție...

EPIGRAMA ZILEI

La Solitaire, de bună seamă Sunt reguli de necontestat : Nu pui băiatul peste damă Și nici ... popa peste băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...