sâmbătă, iulie 2, 2022
AcasăInternaționalSupermarket din Mariupol transformat de ruşi în groapă de gunoi pentru cadavre

Supermarket din Mariupol transformat de ruşi în groapă de gunoi pentru cadavre

Ocupanţii ruşi au transformat un supermarket dintr-un cartier din Mariupol, oraş-port la Marea Azov, în regiunea Doneţk, într-un fel de groapă de gunoi pentru cadavre. Acolo au fost aruncate trupurile care au fost scoase de ape din morminte când noile autorităţi proruse din Mariupol au încercat să restabilească alimentarea cu apă a oraşului, provocând inundaţii masive din cauza reţelei distruse de bombardamente, a declarat duminică Petro Andriuşcenko, consilier al primarului ucrainean al Mariupolului, citat de agenţia de presă Unian.

„Noi descoperiri groaznice. În incinta supermarketului ‘Şiri Kum’ de pe bulevardul Libertăţii, ruşii au făcut un fel de groapă de gunoi pentru trupurile neînsufleţite. La modul literal al cuvântului. Aruncă aici trupurile ca la groapa de gunoi”, susţine responsabilul ucrainean, care adaugă că această situaţie relevă o lipsă catastrofală de personal pentru înhumări şi faptul că nici măcar morgile improvizate nu mai au capacitatea de a primi un număr atât de mare de cadavre.

Campanie pentru recrutarea de legişti la Moscova

La Moscova, autorităţile au declanşat o campanie de recrutare de medici legişti pentru a-i trimite la Mariupol, afirmă Petro Andriuşcenko.

Situaţia legată de morţii din Mariupol, port strategic care s-a aflat sub asediu aproape trei luni, este o demonstraţie clară a lipsei de umanitate a invadatorilor şi ameninţă cu declanşarea unor epidemii, mai susţine el.

De asemenea, primarul ucrainean al Mariupolului, Vadim Boicenko, a avertizat împotriva producerii unor focare de infecţii vara aceasta în portul de la Marea Azov, între care a menţionat dizenteria şi ciuma.

Mariupolul, oraş-port strategic în sud-estul Ucrainei, care asigură un coridor terestru între regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de miliţiile proruse, şi peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a fost sub asediu şi bombardamente din primele zile ale invaziei ruse, declanşată la 24 februarie, astfel încât acesta aproape că a fost ras de pe faţa pământului, puţine clădiri rămânând în picioare sau fiind parţial avariate.

Potrivit părţii ucrainene, peste 20.000 de localnici au fost ucişi la Mariupol în urma agresiunii pe scară largă a Rusiei, oamenii fiind în cea mai mare parte înhumaţi în gropi comune, notează Unian.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
32.1 ° C
35.6 °
31.6 °
26 %
3.3kmh
4 %
sâm
35 °
Dum
32 °
lun
33 °
mar
33 °
mie
26 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9464

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea la carburanți, altfel se merge la supermarket.

EDITORIAL

Pentru a înțelege de ce nu e apă în județ, e nevoie de o foarte succintă recapitulare. Regia de apă, subordonată CJ, e căpușată...

EPIGRAMA ZILEI

Din cauza unui singur ins Cu aberantul lui război, Rusofobia s-a extins Mai abitir ca Sars Cov 2! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...