luni, octombrie 2, 2023
AcasăInternaționalMiniştrii Energiei din țările UE vor discuta plafonarea preţului gazului

Miniştrii Energiei din țările UE vor discuta plafonarea preţului gazului

Miniştrii Energiei din UE vor discuta opţiunile pentru a ţine sub control creşterea preţurilor, inclusiv o plafonare a preţului gazului şi linii de credit de urgenţă pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei, se arată într-un document elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, potrivit Reuters.

Reuniunea miniştrilor Energiei din UE în care vor discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze, este programată să aibă loc pe 9 septembrie.

În documentul consultat de Reuters se arată că printre opţiunile luate în calcul de oficialii UE se află o plafonare a preţului gazului folosit pentru producerea electricităţii sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii, relatează Agerpres.

Linii de creditare pentru operatori 

De asemenea, miniştrii Energiei din UE vor lua în considerare oferirea urgentă de „un sprijin pan-european, sub forma unei linii de credit” pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei care se confruntă cu apeluri în marjă ridicate. Duminică, Finlanda şi Suedia au anunţat că intenţionează să ofere garanţii de lichiditate de miliarde de euro companiilor din energie, în contextul preţurilor ridicate. Orice politici de urgenţă ale UE vor trebui probabil să fie propuse de Comisia Europeană, care în prezent elaborează propunerile.

Conform documentului, miniştrii Energiei din UE vor discuta posibila plafonare a limitelor marjei pe care o pot solicita bursele de energie, şi o suspendare temporară a pieţelor europene de instrumentele financiare derivate pe produse energetice. Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

„Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european, şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, a afirmat oficialul UE.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
14.6 °
11.6 °
59 %
1.3kmh
5 %
lun
14 °
mar
24 °
mie
23 °
joi
22 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Deci, se lucrează. Sau oricum, sunt niște utilaje acolo.

EDITORIAL

Ne împotmolim mereu, deși – potrivit statisticilor europene – țara merge înainte, adică avansează economic pe cele mai importante paliere, respectiv industrial și comercial,...

EPIGRAMA ZILEI

Am o dilemă mare Și nu ştiu ce să  fac : E vremea schimbătoare, Cum oare  mă ... dezbrac?     -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Extraordinara Sydney Sweeney (din Euforia) e o mare descoperire în acest rol! Filmul va rula în avanpremieră la Happy Cinema din 4 octombrie.

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...