vineri, iulie 4, 2025
AcasăInternaționalMașina în care se afla Volodimir Zelenski, implicată într-un accident rutier în...

Mașina în care se afla Volodimir Zelenski, implicată într-un accident rutier în Kiev

Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. În urma accidentului, președintele nu a fost grav rănit, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia miercuri seară, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„La Kiev, un automobil a intrat în coliziune cu maşina preşedintelui Ucrainei şi cu vehiculele din escorta lui”, a declarat Serghei Nikiforov într-un comunicat postat pe Facebook joi, la orele 01.22, (miercuri, 22.22 GMT).

Medicii care îl însoţeau pe preşedinte i-au acordat asistenţă de urgenţă şoferului autovehiculului şi l-au transferat într-o ambulanţă, a mai precizat acesta.

„Preşedintele a fost examinat de un medic, nu au fost depistate răni grave. Poliţia va investiga toate împrejurările producerii accidentului”, a mai spus el, fără alte detalii.

În discursul său televizat de noapte, a cărei înregistrare video a fost publicată la scurt timp după accident, Volodimir Zelenski a indicat că se întorcea din regiunea Harkov, dând asigurări că „aproape întreaga regiune a fost eliberată” după o contraofensivă-fulger menită să alunge trupele ruse.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...