sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalMinistrul rus de externe promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de...

Ministrul rus de externe promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei dacă vor fi anexate de Moscova, informează duminică Reuters, preluat de Agerpres.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Ministrul rus de externe, adresându-se Adunării Generale a ONU şi presei mondiale, a încercat să justifice invazia în Ucraina începută în februarie, repetând afirmaţiile false ale Moscovei conform cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim, este plin de neo-nazişti, iar în estul ţării vorbitorii de limbă rusă sunt oprimaţi.

Rusia a lansat vineri referendumuri în patru regiuni din estul Ucrainei (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), cu scopul de a anexa aceste teritorii luate cu forţa.

„În urma acelor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist” a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă, după intervenţia avută în cadrul Adunării Generale.

Întrebat dacă Rusia ar avea motive să folosească arme nucleare pentru a apăra regiunile anexate ale Ucrainei, Serghei Lavrov a spus că teritoriul rusesc, inclusiv cel care „va urma să fie consfinţit” în Constituţie în viitor,”este sub protecţia deplină a statului”. „Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său”, a spus ministrul rus de externe, referindu-se în mod specific la doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...