marți, iulie 1, 2025
AcasăInternaționalA murit fostul papă Benedict al XVI-lea. Avea 95 de ani

A murit fostul papă Benedict al XVI-lea. Avea 95 de ani

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa din Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce a renunțat la pontificat din cauza unei stări de sănătate.

Actualul Papă, Francisc, a anunțat pe 28 decembrie că predecesorul său, Benedict al XVI-lea, în vârstă de 95 de ani, este foarte bolnav, starea sa de sănătate deteriorându-se în ultimele zile. Francisc a cerut atunci tuturor credincioșilor “o rugăciune specială pentru Papa Emerit Benedict”.

Potrivit biziday, Joseph Ratzinger a devenit al 265-lea lider al Bisericii Romano-Catolice în aprilie 2005, sub numele de Benedict al XVI-lea. A fost primul papă german din ultimii o mie de ani, iar cardinalii l-au ales cu convingerea că va asigura continuitatea deciziilor luate de predecesorul său, Ioan Paul al II-lea.

Papa Benedict a demisionat în 2013

Acesta a demisionat în 2013, fiind primul pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să guverneze pe viață, invocând vârsta sa înaintată. Momentul a culminat însă unor scandaluri și declarații controversate.

Printre altele, fostul papă a sugerat că islamul este în mod firesc violent, a negat existența Holocaustului și a afirmat că folosirea prezervativului pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală nu face nimic altceva decât să le înrăutățească.

În 2012, pontificatul său este implicat în scandalul “Vatileaks”, care a scos la iveală corupția financiară și acuzațiile de șantaj sexual în rândul membrilor aparatului administrativ al Sfântului Scaun. Un tribunal de la Vatican l-a declarat vinovat pe fostul majordom al lui Benedict pentru furt de documente sensibile, care au ajuns ulterior în presă.

La începutul anului următor, pe 11 februarie, Benedict și-a anunțat intenția de a demisiona, afirmând că nu mai are puterea fizică și mentală pentru a conduce Biserica. Anunțul-surpriză a șocat o întâlnire a cardinalilor. La 28 februarie, Benedict a demisionat oficial.

În 2022, un raport independent din Germania a arătat că Benedict a trecut cu vederea patru cazuri de abuz sexual în arhiepiscopia sa, pe când era Arhiepiscop de München, între 1977 și 1982. Fostul Papă și-a recunoscut ulterior greșelile și a cerut iertare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.4 ° C
16.6 °
13.3 °
69 %
3.6kmh
7 %
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...