spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăInternaționalToate zborurile din SUA au fost oprite din cauza unei defecţiuni

Toate zborurile din SUA au fost oprite din cauza unei defecţiuni

Toate zborurile din Statele Unite ale Americii au fost suspendate miercuri din cauza unei defecţiuni la sistemul informatic al Administraţiei Federale a Aviaţiei. FAA a anunţat că lucrează la restabilirea sistemului NOTAM care avertizează piloţii cu privire la potenţialele pericole de pe o rută de zbor.

Aproximativ 760 de zboruri, spre sau dinspre SUA, au fost amânate şi 91 au fost anulate, potrivit FlightAware.com, care urmăreşte traseele.

FAA a precizat că lucrează pentru a restabili sistemul care avertizează piloţii cu privire la pericolele şi modificările aduse instalaţiilor şi procedurilor aeroportuare, care a încetat să mai proceseze informaţiile actualizate. „FAA lucrează pentru a restabili sistemul de notificare a misiunilor aeriene. Efectuăm verificări finale de validare şi reîncărcăm sistemul în prezent. Operaţiunile din întregul Sistem Naţional de Spaţiu Aerian sunt afectate. Vom furniza actualizări frecvente pe măsură ce vom face progrese”, a anunţat FAA, potrivit Sky News.

Numeroase persoane au anunţat pe reţelele de socializare că au rămas blocate pe aeroporturi.

Compania United Airlines a anunţat că a amânat temporar toate zborurile interne şi că va publica o actualizare atunci când va afla mai multe informaţii de la FAA. „Pasagerii se pot aştepta la întârzieri în această dimineaţă şi pe tot parcursul zilei”, a anunţat Aeroportul Internaţional Austin-Bergstrom pe Twitter.

Sistemul de notificare NOTAM a „căzut”, potrivit FAA

NOTAM reprezintă o notificare ce conţine informaţii esenţiale pentru personalul implicat în operaţiunile de zbor, dar care nu sunt cunoscute cu suficient timp înainte pentru a fi făcute publice prin alte mijloace. Într-un avertisment anterior pe site-ul său, FAA precizase că sistemul său NOTAM a „căzut”, deşi avertizările NOTAM emise înainte de întrerupere puteau fi încă vizualizate.

Informaţiile pot ajunge până la 200 de pagini pentru zborurile internaţionale pe distanţe lungi şi pot include elemente precum închideri de piste, avertismente privind pericolul legat de păsări şi obstacole reprezentate de construcţii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...