spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăInternaționalIon Ceban, actualul primar pro-rus, câștigă un nou mandat din primul tur...

Ion Ceban, actualul primar pro-rus, câștigă un nou mandat din primul tur la Chișinău

Primarul Chişinăului, fostul socialist Ion Ceban, câștigă un nou mandat din primul tur, iar noul său partid, MAN, obține cele mai multe mandate în consiliul municipal Chișinău. La nivel de țară, partidul pro-european de guvernământ (PAS) ia cele mai multe voturi pentru consiliile raionale.

Potrivit moldova.europalibera.org, partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat cele mai multe voturi pentru consilii în 19 din cele din 32 de raioane, dar asta nu înseamnă neapărat că va avea și majoritatea. Negocierile pentru formarea unor coaliții abia urmează.

Mișcarea Alternativă Națională (MAN) va avea, după repartizarea voturilor, cele mai multe mandate în consiliul municipal Chișinău. În nordul țării, tradițional, cele mai multe voturi au mers către Partidul Socialiștilor (PSRM), iar în centrul și sudul republicii – către PAS. La sud, socialiștii obțin victorii doar la Taraclia și Basarabeasca.

Potrivit sursei citate, la Bălți și Fălești câștigă „Partidul Nostru”, la Glodeni – Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) condus de fostul premier Ion Chicu, iar la Șoldănești – Partidul Social Democrat European, condus de Ion Sula.

După procesarea tuturor celor 305 de procese verbale, președintele MAN, Ion Ceban, a obținut circa 133.000 de voturi sau 50,62% din voturile alegătorilor. Candidatul PAS, Lilian Carp, a acumulat peste 74.000 de voturi sau 28,2% din totalul acestora. Socialistul Adrian Albu a fost votat de 4,52% din alegători, Victor Chironda de la Platforma DA – de 3,82%, candidatul partidului „Renaștere”, Vasile Bolea – de 2,41%, iar candidatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc – de 2,1% din votanți. Restul candidaților la fotoliul de primar al capitalei au obținut mai puțin de 2% din voturi.

În Consiliul Municipal Chișinău, MAN și PAS au obținut un număr aproape egal de voturi, de 33,1% și, respectiv, 32,88% din voturi. PSRM a adunat 9,64% din voturi, Partidul Comuniștilor –4,46%, „Renaștere” – 2,64%, iar Platforma DA – 2,55%. Celelalte formațiuni au acumulat sub 2% din voturi.

În municipiul Bălți niciunul dintre candidați nu a acumulat mai mult de jumătate din voturile alegătorilor. Astfel, în turul doi se vor confrunta Alexandr Petkov de la „Partidul Nostru”, care acumulat 22,39% din voturi, și candidata independentă Arina Corșicova, care a obținut 22,38%. Ea a înlocuit candidatul partidului „Șansă” după ce acesta și formațiunea politică au fost excluși din cursa electorală.

În Consiliul Municipal Bălți, voturile au fost repartizate astfel: „Partidul Nostru” – 24,77%, PSRM – 22,13%, PAS – 13,59%, partidul „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” (PPFASM) – 10,98%. Celelalte formațiuni au obținut sub 10% din voturile exprimate.

Municipiul Orhei va fi condus de Tatiana Cociu din partea PPFASM, care a fost susținută de partidul „Șansă”, retras din cursa electorală. Ea a fost votată de 57,59% din alegători. Dintre ceilalți candidați, un scor mai important, de 17%, l-a obținut Sergiu Stanciu de la PAS. Și în Consiliul Municipal Orhei cele mai multe voturi le-au acumulat PPFASM (55,32%) și PAS (17,59%).

La Ungheni, se vor duela în turul doi candidatul PAS, Dionisie Ternovschi, care a obținut 30,57% din voturi, și candidatul independent Vitalie Vrabie, care a acumulat 25,51%. Cele mai multe voturi pentru membrii consiliului municipal au ajuns la PAS – 26,9%, PSRM – 16,81%, partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) – 9,98% și PCRM – 6,46%.

Candidata PSRM, Lilia Pilipețchi, a câștigat un nou mandat de primar al municipiului Soroca, obținând peste 71% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Viorel Țîmbaliuc de la PAS (15,62%), iar pe locul trei – Mihai Mîțu de la Partidul Liberal Democrat din Moldova (4,9%). Marea parte a opțiunilor de vot pentru consiliul municipal Soroca au fost împărțite între PSRM (53,68%) și PAS (19,87%).

La Cahul, candidatul independent Nicolae Dandiș rămâne încă pentru 4 ani în funcția de primar, după ce a fost votat de 73,63% din alegători. Pe locul doi s-a clasat socialistul Marcel Cenușa, care a fost votat de aproape 20% din alegători. Majoritatea voturilor pentru consiliul municipal le-au obținut PSRM (31,18%), PAS (17,78%) și „Liga orașelor și comunelor” (11,42%).

În municipiul Comrat va fi organizat al doilea tur de scrutin, după ce candidatul independent Serghei Anastasov, care a condus localitatea în ultimii 4 ani, a obținut 45,43% din voturi. El se va lupta în turul doi cu un alt candidat independent, Nicolai Dudoglo, care a luat peste 30%. Pentru consiliul municipal Comrat, voturile au fost împărțite între peste 50 de candidați independenți și câteva partide, cel mai mare scor fiind înregistrat de Tatiana Dudoglo.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...