Bătaie de la un sărut furat

0

Un sărut cu forţa şi o ieşire nervoasă au fost cât pe ce să-l arunce în spatele gratiilor pe un tânăr din Botoşani. Trimis în judecată pentru vătămare corporală gravă, Cornel S. de 22 de ani a fost condamnat definitiv, marţi, de magistraţii Curţii de Apel Suceava, la doi ani de închisoare cu suspendare, urmând să fie supus unui termen de încercare de patru ani. Întâmplarea de la care a pornit totul a avut loc pe 27 ianuarie 2012, când tânărul a mers în Clubul „Koma” împreună cu nişte amici şi o mătuşă de-a sa, S.I. Aceasta din urmă a plecat la un moment dat la toaletă, unde a fost sărutată cu forţa de un tânăr care intrase împreună cu ea. Când s-a întors lângă Cornel S, aceasta i-a povestit ce păţise şi au plecat împreună spre masa la care stătea intrusul. În urma unei discuţii, Cornel S. şi Radu G., cel care o sărutase pe femeie, au ieşit din club, dar exact la ieşire Cornel S. l-a lovit din spate pe cel care a avut tupeul să o sărute cu forţa pe S.I. A urmat o urmărire, fiecare dintre amicii celor doi încercând să intervină. Grupurile s-au reunit ulterior în Clubul „Opiu”, însă fără ca oponenţii să se ia la harţă din nou. În schimb, a doua zi Radu G. a ajuns la spital şi a fost internat, în urma examinării medico-legale stabilindu-se că a suferit mai multe leziuni care au necesitat între 75 şi 80 de zile de îngrijiri medicale.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar combatanţii au venit fiecare cu propria versiune, ambii „uitând” despre sărutul interzis din toaletă. Audiată la rândul ei, S.I. a povestit însă toată întâmplarea, aşa că aşa-zisul agresor, Cornel S. a fost trimis în judecată.

Procesul s-a judecat iniţial la Judecătoria Botoşani, magistraţii condamnându-l pe tânăr la doi ani de închisoare cu suspendare, pedeapsă menţinută marţi şi la Suceava. În plus, magistraţii l-au obligat pe bătăuş să-i achite victimei daune în sumă de 5.000 de lei, instanţa reţinând şi culpa lui Radu G. care „prin atitudinea sa faţă de persoanele din anturajul inculpatului, a determinat acţiunea acestuia”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

 

 

+0 -0
se încarcă...