O glumă între prieteni a fost la un pas de a produce o tragedie. În urma acesteia, un copil de 11 ani, elev la Şcoala 17 din Botoşani, a fost transportat ieri de urgenţă la spital, chiar din sala de clasă. Băiatul se pregătea să se aşeze pe scaun, pentru a aştepta începerea orei. Unul dintre colegi i-a tras scaunul chiar atunci, astfel că a căzut pe spate. În cădere, acesta s-a lovit cu capul de banca din spatele său. Speriaţi de faptul că băiatul sângera abundent, copiii l-au alertat pe profesor, iar acesta a solicitat ajutor prin serviciul de urgenţă 112. La faţa locului a ajuns în scurt timp o ambulanţă cu medic, care i-a acordat copilului primul ajutor şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Secţiei de Pediatrie. „Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu o plagă de aproximativ un centimetru în regiunea craniană. Era stabil şi a fost transportat pentru mai multe investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Conducerea şcolii a anunţat că a deschis o anchetă în acest caz.