spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTSoluţii căutate contra aglomeraţiei de la permise

Soluţii căutate contra aglomeraţiei de la permise

 

Prefectul Dan Nechifor are în vedere mai multe măsuri menite să descongestioneze activitatea Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, deoarece la susţinerea testărilor pentru obţinerea permisului de conducere se creează aglomeraţie.

Ţinând cont că astfel de testări se fac doar de două ori pe săptămână, prefectul Dan Nechifor şi-a propus să aibă o întâlnire cu directorii şcolilor de şoferi, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pentru a se pune, de acord, asupra modalităţii de a reduce aglomeraţia.

„Sunt sigur că, împreună cu domnii directori, putem identifica măsuri menite să descongestioneze şi acest segment”, a precizat prefectul.

Acesta a mai completat că o opţiune ar fi ca testările să aibă loc zilnic, însă acest lucru ar însemna, din cauza deficitului de personal, reducerea numărului de examinări la traseu.

De aceea, prefectul a solicitat şi obţinut suplimentarea personalului serviciului public. Posturile vacante, în număr de trei, vor fi scoase la concurs, urmând ca noii angajaţi să preia, cel mai probabil începând cu luna martie, din volumul de activitate al colegilor.

Volumul mare de cereri privind înmatricularea autovehiculelor, apărut odată cu anunţul eliminării mai multor taxe, a obligat autorităţile să ia şi alte măsuri.

Prima este dublarea perioadei pentru care se pot face programări online, de la 30 la 60 de zile, dar şi a numărului de programări aferente fiecăruia dintre cele trei ghişee existente de la 21 la 42, pe zi. De reţinut este faptul că programările se fac exclusiv online.

Deja, pentru înmatriculările provizorii au fost făcute 572 de programări până pe 13 februarie şi alte două în martie.

Pentru înmatriculările definitive au fost făcute 731 de programări până pe 21 februarie şi 29 martie.

În ce priveşte preschimbarea permiselor, au fost efectuate 625 de programări, până pe 22 februarie.

 

– Roxana RUSU

rrusu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...