joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTNemulţumiri salariale la Teatrul „Eminescu”

Nemulţumiri salariale la Teatrul „Eminescu”

Majorările salariale aprobate în instituţiile de cultură nu au vizat tot personalul acestora. „Sunt mai multe probleme care păstrează o atmosferă tensionată, la nivel naţional între actori, personalul artistic şi personalul tehnic de deservire. Dacă salariile actorilor au crescut cu 50%, cei din personalul tehnic nu au beneficiat de această creştere şi, firesc, sunt nemulţumiţi”, a declarat Traian Apetrei, directorul Teatrului „Eminescu”.

Potrivit oficialului, problema a fost oarecum rezolvată, dar într-o manieră inechitabilă, în sensul în care au fost majorate salariile personalului tehnic din teatrele finanţate de la bugetul de stat, „în vreme ce teatrele din oraşele mai mici suferă şi din acest punct de vedere”.

Un actor de categoria I A, care înainte de majorare avea un salariu de 2.804 de lei, a ajuns să încaseze 4.206 de lei. Actorul de categoria I va câştiga 3.261 de lei faţă de 2.974 de lei, iar un actor de categoria a II-a va pleca acasă cu un salariu de 2.087 de lei, faţă de 1.391, până acum. Un actor debutant primeşte de luna aceasta un salariu în valoare de 1.941 de lei, faţă de 1.294 de lei până acum.

Înainte de majorare, un scenograf avea un salariu de 2.804 de lei, iar după majorare primeşte 4.204 lei. Un coregraf va ajunge să fie plătit cu 3.800 de lei, faţă 2.533 de lei până acum.
Salariile personalului tehnic din teatre nu depăşeşte în prezent 2.000 de lei.

 

– Virginia CONSTANTINIU

vconstantiniu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...