Un angajat al IJJ care a intervenit pentru un suspect dat în urmărire a fost condamnat de Tribunalul Militar.
– Sebastian GHEORGHIU
Un jandarm botoşănean a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la un an, două luni şi 20 de zile de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, după ce l-ar fi atenţionat pe un individ care a înjunghiat un poliţist că este dat în urmărire generală. Totodată, el va trebui să presteze 40 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei sau Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement.
Pedeapsa i-a fost stabilită în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei convenit cu procurorii, care a fost validat de instanţa de judecată şi a rămas definitiv. Faptele s-au petrecut în iunie 2016, după un incident violent care a avut loc la câţiva metri de sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Astfel, în noaptea de 14 spre 15 iunie 2016, agentul Dorin Rusz din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, aflat în afara orelor de serviciu, s-a intersectat în restaurantul „La Dolce Vita” de pe bulevardul Mihai Eminescu, cu Mugurel Constantin Gîngă, care s-a arătat nemulţumit de prezenţa poliţistului. Între cei doi a avut loc un schimb de replici, dar la ieşire Mugurel Constantin Gîngă l-a urmărit pe agent şi l-a înjunghiat cu un cuţit.
Poliţistul a ajuns la spital şi a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, însă rănile suferite i-au pus în primejdie viaţa. Realizând ce a făcut, agresorul a părăsit municipiul Botoşani chiar în ziua respectivă, iar după câteva ore l-a contactat pe plutonierul major R.M., din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), cu care fusese coleg cândva, rugându-l să-i spună dacă este urmărit.
Aflat în concediu de creştere a copilului, subofiţerul s-a interesat şi i-a trimis ulterior un SMS prin care l-a atenţionat că este pus sub urmărire, inclusiv la punctele de frontieră.
În scurt timp, Mugurel Constantin Gînga a fost capturat în judeţul Bihor şi adus la Botoşani, unde a fost acuzat de tentativă de omor. Arestat şi trimis în judecată, el a recunoscut totul, fiind condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.
CASETA:
Convorbiri interceptate de anchetatori
Ce nu a ştiut jandarmul a fost că, în timpul căutărilor, anchetatorii au obţinut autorizaţie de la instanţă pentru interceptarea convorbirilor lui Mugurel Constantin Gînga. Prin urmare, în momentul în care subofiţerul i-a trimis mesajul de atenţionare, acesta a fost interceptat de anchetatori, care au extins imediat cercetările, dosarul fiind ulterior declinat către Parchetul Militar Iaşi, instituţie abilitată să-i ancheteze penal pe jandarmi.
Contactat de reporterii „Monitorul”, comandantul IJJ Botoşani, colonelul Cristian Dobrin Onofrei, a precizat că, în ciuda celor întâmplate, subofiţerul, aflat în continuare în concediu de creştere a copilului, va rămâne în structurile Jandarmeriei. „Este vorba de o sancţiune, nu de o condamnare propriu zisă, instanţa hotărând amânarea aplicării pedepsei, iar potrivit statutului, el va rămâne în funcţie. Altfel s-ar fi pus problema dacă ar fi fost condamnat cu executare sau cu suspendare, în aceste situaţii impunându-se încetarea raporturilor de muncă”, a explicat Cristian Dobrin Onofrei.