spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTEtapă crucială pentru drumul strategic

Etapă crucială pentru drumul strategic

Consiliul Judeţean (CJ) a reuşit într-un final să finalizeze documentaţia privind drumul strategic, aceasta fiind completată cu intabulările fiecărui tronson de drum judeţean care face parte din acest proiect. Potrivit preşedintelui CJ, Costică Macaleţi, sunt şanse ca în acest an să fie semnat contractul de finanţare. „Am fost luni la Piatra Neamţ, am vorbit cu reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord Est, iar ieri deja toată documentaţia era la Bucureşti. Sperăm ca până la Crăciun să semnăm contractul de finanţare, asta dacă nu intervine ceva neprevăzut”, a spus şeful judeţului.

Potrivit oficialului, după semnarea contractului se va face comanda de proiectare, care nu poate dura mai mult de două, trei luni, iar după aceea se va trece la licitaţia de construcţii.

Dacă la noi abia s-a depus documentaţia, judeţele vecine s-au mişcat mult mai repede. Astfel, la începutul lunii septembrie, fostul ministru delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a participat la Iaşi la semnarea contractului de finanţare pentru un vast obiectiv de investiţie rutieră în judeţele vecine, incluse în „Axa rutieră strategică 1 Iaşi-Suceava”. Asta în condiţiile în care Gheorghe Sorescu, fostul preşedinte CJ, declara în martie 2016 că proiectul botoşănean privind drumul strategic este pregătit, aşteptându-se doar deschiderea liniei de finanţare.

Fondurile nerambursabile pentru Iaşi şi Suceava vor fi în valoare de aproape 73 de milioane de euro, dintre care 58 milioane de euro provin din fonduri europene şi alte aproximativ 9 milioane de euro de la bugetul de stat.

Proiectul prevede reabilitarea a aproape 170 de kilometri de drumuri judeţene de pe teritoriul celor două judeţe, dintre care 92 de kilometri în judeţul Iaşi, după finalizarea investiţiei urmând ca 22 de comune şi oraşe din cele două judeţe să fie conectate la reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T). Documentaţia a fost depusă în luna noiembrie a anului trecut în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 la Agenţia de Dezvoltare Regională N-E din Piatra Neamţ.

 

CASETA:

Proiect de 75 de milioane de euro

 

Proiectul botoşănean are o valoare totală estimată de 334.307.160,01 lei (inclusiv TVA), adică aproape 75 de milioane de euro. Lungimea totală a drumului strategic propus este de 106,2 km, din care 100,29 km pe teritoriul judeţului Botoşani. Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi-Rediu-Răuseni-Călăraşi), DJ 282 (Răuseni-Todireni-Albeşti-Truşeşti-Dângeni-Hăneşti), DJ 297 (DN 29D-Blândeşti-Suliţa-Lunca-Todireni) şi DJ 294 (Dângeni-Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi-DJ 282 H (Şipote-limită judeţ Botoşani).

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...