spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTŞef nou la o instituţie ţinută fără salarii

Şef nou la o instituţie ţinută fără salarii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a semnat zilele trecute ordinul prin care inginerul Florin Marţolea, specialist în calitatea seminţelor, a fost detaşat de la Direcţia Agricolă Judeţeană la Inspectoratul pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ICSMS), cu atribuţii de inspector şef. După mai bine două luni de aşteptare, instituţia are conducere cu drepturi depline, ceea ce înseamnă că angajaţii îşi vor putea lua salariile restante, iar documentaţiile privind calitatea seminţelor vor putea fi din nou eliberate.

Situaţia de la ICSMS a apărut după ce, în vară, s-a pensionat inspectorul şef Silvia Zarug. La acea oră conducerea instituţiei a fost preluată cu titlu interimar de biologul Carmen Cristescu, aceasta demisionând, însă, după ce a acuzat o serie de probleme personale. Aşa s-a făcut că instituţia nu a mai avut ordonator de credite care să semneze documentele oficiale, una dintre urmări fiind că angajaţii au lucrat o lună fără salarii.

 

– Irina SIMINICEANU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...