spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTProces pentru recunoaşterea unui deces

Proces pentru recunoaşterea unui deces

Situaţie ingrată pentru rudele unui botoşănean care şi-a pus capăt zilelor în judeţul Bistriţa Năsăud, în primăvara lui 2014, prin autoincendiere. Pentru că trupul neînsufleţit a fost identificat de autorităţi mult mai târziu, certificatul de deces a fost emis pentru o persoană cu identitate necunoscută. Aşa se face că, la mai mult de trei ani de la tragedie, rudele botoşăneanului au trebuit să ceară în instanţă declararea judecătorească a morţii.

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 24 spre 25 mai 2014, undeva între localităţile Leleşti şi Ciceu Corabia, din judeţul Bistriţa-Năsăud, când poliţiştii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în epava unei Skoda Octavia, care fusese incendiată.

Cazul a intrat în atenţia procurorilor bistriţeni, care au iniţiat o anchetă pentru a stabili identitatea victimei şi a clarifica împrejurările în care s-a petrecut totul. Investigaţiile au condus spre ipoteza că cel decedat ar fi un botoşănean, M.I., de 62 de ani, anchetatorii reuşind să refacă şi o parte din traseul urmat de acesta în ultimele clipe din viaţă, iar toate probele indicau un posibil suicid. Dar nu s-a putut merge doar pe presupuneri, aşa că a fost nevoie de cercetări suplimentare. Astfel, în urma expertizei biocriminalistice efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina-Minovici s-a concluzionat faptul că bărbatul de la care provenea profilul este în relaţie de înrudire cu fetele lui M.I.

Ancheta a fost finalizată abia anul acesta în septembrie, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a emis o ordonanţă de clasare, confirmând varianta suicidului. Astfel, decesul ar fi avut loc în cursul nopţii de 24 spre 25 mai 2014, în intervalul orar 0-6, iar moartea a fost una violentă.

În schimb, pentru a putea intra în legalitate, rudele au trebuit să deschidă acţiunea în instanţă. Aşa se face că sentinţa de recunoaştere a decesului a fost emisă luna trecută, însă Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei Botoşani va înregistra totul în registre abia după ce decizia rămâne definitivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...