spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTTaximetriştii cer tarife mai mari

Taximetriştii cer tarife mai mari

Taximetriştii botoşăneni au solicitat municipalităţii undă verde pentru majorarea tarifului în baza căruia operează. Aceştia motivează că au cheltuieli mai mari, dată fiind majorarea salariului minim pe economie şi creşterea preţului la carburanţi.

„Aceştia solicită un preţ maximal pe care să-l aprobe Consiliul Local. Fundamentarea de cost pe care au prezentat-o dumnealor a condus la suma de 2,91 de lei pe kilometru, tarif indexat cu toate cheltuielile calculate de la ultima actualizare”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Chiar dacă din calcule a reieşit un tarif de 2,91 de lei pe kilometru, taximetriştii solicită un tarif de 2,50 lei pe kilometru, faţă de 2 lei cât este în prezent.

„Vom analiza solicitarea şi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi de oportunitate va fi iniţiat un proiect pe care îl va dezbate Consiliul Local pentru a stabili un tarif maximal. Dacă decid unii taximetriştii să opereze sub acest tarif, este la libera lor alegere”, a mai explicat Andrei.

Municipalitatea a eliberat până la această dată 480 de licenţe de taxi.

 

– Virginia CONSTANTINIU

vconstantiniu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...