spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTŞefia DNA Suceava scoasă la concurs

Şefia DNA Suceava scoasă la concurs

Funcţia de procuror şef al Serviciului teritorial DNA Suceava a fost scoasă la concurs de structura centrală. În prezent, funcţia este deţinută de botoşăneanca Mihaela Mihai Popa, care a preluat conducerea DNA Suceava pe 1 aprilie 2014. Iniţial, aceasta a fost delegată să preia funcţia de procuror şef, după care a susţinut un concurs pe post, mandatul său de trei ani expirând anul trecut. Prin urmare, conducerea DNA structura centrală a scos funcţia la concurs.
Potrivit legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, numirea în funcțiile de procuror șef serviciu se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
DNA a scos însă la concurs 12 funcţii de conducere printre care cea de procuror șef al serviciilor şi birourilor de profil, dar şi opt funcţii de procuror șef la serviciile teritoriale din ţară, inclusiv cel de la Suceava. Procurorii care doresc să-și depună candidatura, se pot înscrie până la data de 08 octombrie 2018, ora 16:00, la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Cererea va fi însoțită de un curriculum vitae, o serie de declarații tip, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și orice alte înscrisuri considerate relevante.
După consultarea colectivului de procurori, cu respectarea confidențialității opțiunilor și a avizului consultativ al Colegiului de conducere, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție înaintează propunerea de numire în funcțiile de conducere vacante, Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru procedura de numire a procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 161/07.07.2011, a adoptat punctajul orientativ de evaluare pentru numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs. Candidații vor susține un interviu în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după care, în funcţie de notele obţinute, se va propune numirea pe post.
Mihaela Mihai Popa a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, iar ulterior, în 2003, a absolvit şi Institutul Naţional de Magistratură. După definitivat, a activat timp de un an ca magistrat la Judecătoria Botoşani, iar în 2004 a revenit în cadrul instituţiei Parchetelor. În 2008, a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, specializându-se pe linia investigării infracţiunilor de corupţie, iar din iulie 2012 a devenit prim-procuror al acestui Parchet.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...