spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDemisie la conducerea Spitalului Dorohoi

Demisie la conducerea Spitalului Dorohoi

Demisie surpriză la Spitalul Dorohoi. Managerul de trei ani al unităţii sanitare, chirurgul Emilian Vamvu, şi-a dat demisia de la conducerea spitalului. Motivul este unul cât se poate de simplu şi a fost explicat chiar de fostul manager. „Potrvit noilor grile de salarizare din acest an, am realizat că aveam câştigurile cu mult diminuate dacă activam ca manager în spital. Nu aveam dreptul la sporul de sală de operaţii, nu eram plătit ca medic primar sau şef de secţie. Peste o mie de euro diferenţă la salariu în fiecare lună şi cu un nivel al stresului mult mai ridicat ca manager”, a precizat medicul chirurg. Acesta a decis să îşi depună demisia de la 1 august, la exact trei ani de când a venit pe acest post şi va activa în prezent ca medic chirurg.
Postul a fost deja scos la concurs, în prezent interimatul fiind asigurat de medicul radiolog Sergiu-Bogdan Anton. Potrivit grilei de salarizare, în prezent managrul câştigă sub 10.000 de lei, în timp ce un medic primar şef de secţie ar avea aproape 15.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...