four + 10 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” a găzduit ieri după amiază un eveniment cultural emoţionant şi înălţător. Zeci de botoşăneni au răspuns invitaţiei de a participa la lansarea cărţii „Întoarcerea din Iad. Jurnal”, autor Camelia Răileanu, impresionaţi de destinul autoarei care, ani la rând s-a luptat cu o boală nemiloasă, dar şi-a găsit eliberarea în poezie, proză şi credinţa în Dumnezeu. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Eikon. Moderatorul lansării a fost Valentin Ajder, directorul acestei edituri.

Despre carte au vorbit Florentina Toniţă, Gellu Dorian, Vianu Mureşan şi Aurel Răileanu.

Lansarea a debutat cu un moment emoţionant, un interviu al Ginei Poenaru cu Camelia Răileanu, la Radio Meridian, realizat pe 2 februarie 1995. A urmat un scurt film realizat la lansarea primei cărţi de poezii a Cameliei Răileanu, în anul 1998. Ea spera atunci ca acea carte să fie „o amintire despre ea, cea care a luptat foarte mulţi ani cu boala”.

„Ea revine, se întoarce, dar nu din iad, ci din rai, cu acest jurnal, un exemplu de cronicar al timpului, al unei lumi pe care ea a înţeles-o în felul ei, a trăit-o în felul ei. Fiecare pagină din acest jurnal ilustrează o aşezare temeinică în ceea ce se dorea a fi bine în omul, în românul ales, nu chiar de rând. Vedem cu adevărat cronicarul timpului. Patru ani şi ceva sunt în această carte, o lume pe care am descoperit-o aici. Camelia îşi împleteşte realitatea trăirilor depăşind durerea prin lectură, prin contact cu înaltele spirite, cu lumea bisericii. Este un jurnal livresc, cu trimiteri la lecturile ei extraordinare şi la zi, de la poezie, proză, la carte de filosofie, jurnal şi aşa mai departe. E o lectură agreabilă, dar cu durerea că ieşi din această carte oarecum neîmplinit pentru că nu poţi să-i transmiţi gândurile autoarei, deşi o faci în timp. Ea, acolo unde este, sigur aşteaptă opiniile noastre, le spunem, i le comunicăm în felul nostru, dacă ştim să intrăm în contact cu ea. Ea se întoarce astfel nu din iadul în care a trăit, ci din raiul în care trăieşte acum şi ne oferă o carte exemplară… Este o carte care merită să fie citită şi promovată prin exemplaritatea ei. Este un exemplu de cum poţi imagina timpul pe care-l trăieşti, fie el şi cu durere, cum l-a trăit Camelia Răileanu, un scriitor absolut autentic”, a spus. printre altele, scriitorul Gellu Dorian.

dav

Florentina Toniţă a povestit că a ajuns la Camelia Răileanu căutând informaţii despre Svetlana Tănase (Muceniţa Heruvima de la Mănăstirea Petru Vodă, decedată la vârsta de 30 de ani, după o cruntă suferinţă). Cele două tinere au fost colege la Liceul Pedagogic şi bune prietene şi au avut un destin tragic, dar înălţător.

dig

Profesorul Aurel Răileanu, fratele autoarei, a spus că ea îşi dorea foarte mult să trăiască şi a făcut tot ceea ce a fost omeneşte posibil pentru asta. „A evoluat sufleteşte, duhovniceşte pe parcursul celor patru ani şi ceva, cât timp a fost imobilizată, în sensul că posibilităţile ei de mişcare erau limitate. A fost o luptătoare, a luptat să trăiască, a luptat pentru alţii, a trăit pentru alţii”, a afirmat Aurel Răileanu. Vizibil emoţionant, emoţie care se regăsea dealtfel la întreaga audienţă, Aurel Răileanu a dat citire câtorva rânduri din jurnalul surorii sale, menţionând că, deşi au trecut aproape 17 ani de când Camelia nu mai este în această lume, „ea este vie în memoria şi amintirea noastră”.

sdr

Potrivit celor precizate de Valentin Ajder, editorul cărţii, autoarea jurnalului a fost un scriitor plin de talent, care a scris cu moartea în spate, iar cartea, „autentică de la un capăt la altul, te lasă cu un fior care te obligă să-ţi aminteşti de ceea ce unul din împăraţii romani îl obliga pe un solda să-i amintească şi anume faptul că e muritor”.

Un alt vorbitor, Vianu Mureşan, a apreciat că jurnalul Cameliei Răileanu obligă cititorul să intre la un nivel de gravitate al lecturii cărţilor biblice, amintirea de moarte fiind începutul înţelepciunii, lucru ştiut de cei care au citit, măcar din loc în loc, cărţile biblice. „Ea căuta drumul spre Dumnezeu, spre lumină şi propria boală, propria suferinţă este de fapt un drum al crucii. Niciodată nu am văzut în această carte nici infatuare şi nici impertinenţă. De fapt, nu-l trage la răspundere pe Dumnezeu niciodată. Acest lucru pe mine m-a uimit. În situaţia în care se găsea ea, putea să-şi pună toate problemele şi putea să le pună cu gravitatea unui psalmist, sau unui ecleziast, ceea ce eu şi găsesc că se întâmplă. Cu cât mergem spre finalul acestui jurnal, pasiunea ei religioasă, transfigurarea ei devin tot mai luminoase şi tot mai pătimaşe, în aşa fel încât, aproape că sfârşitul ei previzibil este o apoteoză, aproape o înălţare. Îţi imaginezi că în cele din urmă se eliberează, chiar aşa şi vede acest final, previzibil dealtfel, al suferinţei ei”, a afirmat Vianu Mureşan. Acesta a continuat arătând că, în afara literaturii închisorilor, nu îi vin în minte autori ai literaturii române  care să fi parcurs o atât de profundă transfigurare mistică, religioasă şi să-şi fi făcut din pătimirea ultimelor zile, ultimelor săptămâni, ultimelor clipe de viaţă şi ultimelor puteri cu care mai suflă ca fiinţă vie, să-şi fi făcut un drum spre Dumnezeu, un drum spre lumină, un drum spre mântuire, spre transfigurare. „Iar dacă literatura poate să facă asta şi dacă există cineva care, cu un uluitor talent literar şi blestemat să ducă o boală atât de grea şi să treacă printr-o situaţie atât de teribilă, reuşeşte să-şi păstreze luciditatea şi tăria credinţei încât, cu toate puterile pe care le mai are să vrea ceva de la Dumnezeu şi să meargă spre Dumnezeu, mi se pare că este un exemplu pentru oricine, pentru orice fiinţă raţională, normală, inteligentă această carte şi acest exemplu pentru că este o pildă de neocolit. Nu cred că în cultura noastră sunt mai mult de cinci cărţi de aceeaşi tensiune şi de aceeaşi valoare, dincolo de valoarea estetică. Este o carte care răsare din viaţă şi din grozăvia ei, din pânda morţii şi din inevitabila cădere în moarte, ceea ce puţini autori au reuşit să facă”, a concluzionat Vianu Mureşan.

Camelia Răileanu s-a născut la Botoşani pe 24 iunie 1969. Absolventă Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, ea a fost învăţător la Şcoala 13  şi apoi profesor la Şcoala 16, după ce a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi.

În anul 1997 a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală. A fost operată de renumitul chirurg Leon Dănăilă, însă după câteva luni s-a confirmat recidiva tumorală. A avut puterea să se lupte cu boala şi a scris continuu. Camelia Răileanu a publicat volumele de poezie „Dimineaţa cercului” (1998) şi „Cântec pentru cei nesinguri” (1999).  „Întoarcerea din Iad” este curgerea zbuciumată a ultimilor patru ani din viaţa autoarei, o confesiune răscolitoare a unui spirit energic. Jocul de-a moartea alternează cu jocul de-a viaţa din momentele trecutului evocat, în care autoarea devine vocea tinerilor din anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989. Camelia Răileanu ar fi vrut să-şi lanseze ea jurnalul, dar nu a mai reuşit acest lucru. A murit pe 2 martie 2002. După aproape 17 ani, familia, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, a reuşit să publice jurnalul scris de Camelia Răileanu pe patul suferinţei.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

7 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...