sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTAdolescent abonat la ilegalităţi

Adolescent abonat la ilegalităţi

Plasat sub control judiciar pentru mai multe fapte de natură penală, un adolescent din municipiul Botoşani a fost prins din nou de poliţişti încălcând legea. În vârstă de 17 ani, tânărul a fost depistat ieri de poliţişti în timp ce conducea un motoscuter pe strada Doboşari, fără ca vehiculul să fie înmatriculat sau înregistrat.

Echipajul l-a tras imediat pe dreapta, iar verificările efectuate aveau să scoată la iveală că tânărul se află sub măsura controlului judiciar şi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Prin urmare, poliţiştii i-au întocmit un nou dosar penal pentru conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea anchetei dosarul să fie trimis spre soluţionare procurorilor care vor decide dacă tânărul va fi trimis în judecată pentru toate isprăvile penale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
14.6 °
11.1 °
60 %
1.3kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...