joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTProtest pentru drumul strategic

Protest pentru drumul strategic

Botoşănenii din sudul judeţului au ajuns la capătul răbdării. Anularea licitaţiei pentru drumul strategic, care arată ca după bombardamente, îi determină să demareze noi acţiuni de protest împotriva oficialilor judeţului. „Automobilist, călător cu auto sau pieton, haideţi cu toţii la protest şi miting, pe 9 aprilie 2019, ora 12:00, în Botoşani. Acolo, în piaţă (n.r. – Piaţa Revoluţiei) ne vom întâlni toţi cetăţenii nemulţumiţi din judeţul Botoşani, problema principală fiind drumurile judeţene. Fac apel la toţi participanţii la traficul rutier, indiferent de vârstă sau postură (călători cu maşina personală sau autobuze, şoferi, conducători de utilaje agricole, căruţe, motociclete, biciclete etc.) să participaţi”, se arată în mesajul lui Dumitru Cristian Andrioaei din Hlipiceni, organizatorul protestului.

Într-o postare pe Facebook, acesta scrie că are confirmarea de participare, cu manifestanţi (fără maşini), a primarilor din Havârna şi Darabani, nemulţumiţi şi ei de starea drumurilor care le străbat localitatea. „Aşteptăm alte ecouri şi confirmarea participării”, a mai scris Cristian Andrioaei.

Marşul de protest, la care se preconizează că vor participa peste 100 de maşini, va porni de la Răuseni şi va trece prin comunele Hlipiceni, Todireni, Lunca, Suliţa, Blândeşti, Talpa, Stăuceni. Coloana va urma în Botoşani traseul: Str. I.C. Brătianu – Str. Tudor Vladimirescu – Str. Griviţa – Calea Naţională – Str. Cuza Vodă – Piaţa Revoluţiei.

Marşul va fi urmat de pichetarea sediului Consiliului Judeţean şi al Prefecturii.

Licitaţie eşuată

Licitaţia pentru drumul strategic a eşuat pe 27 martie, din cauză că niciun ofertant nu a depus documentaţia, deşi foarte mulţi au cerut clarificări. O explicaţie pentru lipsa de ofertanţi o poate constitui timpul scurt acordat de CJ pentru studierea clarificărilor solicitate de ofertanţi. La începutul lunii, Dorin Birta declara că mai mulţi ofertanţi au cerut timp suplimentar, de până la 60 de zile, iar CJ a prelungit termenul cu două săptămâni.

Timp de mai bine de un an, drumul strategic din judeţ a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului. Valoarea estimată a contractului pentru drumul strategic este de 254.036.553,75 lei fără TVA şi este împărţit în cinci loturi. Obiectivul de investiţii prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.

Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi-Rediu-Răuseni-Călăraşi), DJ 282 (Răuseni-Todireni-Albeşti-Truşeşti-Dângeni-Hăneşti), DJ 297 (DN 29D-Blândeşti-Suliţa-Lunca-Todireni) şi DJ 294 (Dângeni-Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi-DJ 282 H (Şipote-limită judeţ Botoşani).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...