spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTFemeie amendată de pompieri, din cauza neglijenţei

Femeie amendată de pompieri, din cauza neglijenţei

O femeie din comuna Copălău, care a aruncat ieri cenuşa din sobă şi a generat un incendiu de proporţii, a fost amendată de pompieri. Acuzată de neglijenţă, femeia s-a ales cu o amendă de 500 de lei, după ce focul a distrus furajele şi lemnele din două gospodării.

Dar ziua de ieri a fost una de foc pentru pompierii botoşăneni. În numai câteva ore, mai multe focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale şi lăsate nesupravegheate s-au transformat în incendii care au mistuit 93 de stupi de albine, zece cutii de ceară, precum și vegetația uscată pe aproape cinci hectare de terenuri agricole. Incendiile au avut loc în satul Bajura (orașul Darabani), în Flămânzi, în satul Sarata (Drăgușeni), dar şi în comunele Copălău, Coșula și Nicșeni. „Pentru stingerea celor opt incendii, toate produse în ziua de 4 aprilie, au intervenit, în total, 46 de pompieri militari și voluntari. Valoarea bunurilor distruse de foc a fost estimată la 38.000 de lei, cele mai mari pagube fiind înregistrate la Bajura (orașul Darabani). S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de circa 800.000 de lei”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

În acest context, reprezentanţii ISU Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...