sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocal BTMedic de familie interzis de Casa de Sănătate (video)

Medic de familie interzis de Casa de Sănătate (video)

Mii de bolnavi din judeţ au rămas fără medic de familie. Asta după ce Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani nu mai are contract cu cabinetul unui cunoscut medic de familie, de la 30 iunie. Este vorba de medicul de familie din comuna Avrămeni, Romică Coșovanu, care se află în această situație pentru a doua oară, în decurs de câteva luni.

Prima dată, medicul a cerut încetarea contractului cu instituția de asigurări în luna aprilie urmare a faptului că era cercetat într-un dosar pentru fals intelectual și obținere ilegală de fonduri, însă, ulterior și-a făcut o altă firmă și a intrat din nou în contract cu CAS Botoșani.

Numai că între timp CAS Botoșani a primit hotărârea judecătorească cu condamnare, drept pentru care contractul nu a mai fost prelungit. „De la 30 iunie, contractul i-a încetat de drept și nu i-a mai fost prelungit pentru că între timp am primit hotărâre judecătorească, din care rezultă că procesul s-a desfășurat în procedura recunoașterii vinovăției. Deci, chiar dacă are drept de apel, recunoașterea vinovăției are efect juridic, apelul nu poate schimba lucrul acesta. Contractul cu domnul doctor nu a mai fost prelungit, pentru că dânsul este condamnat, iar în acest caz, conform Statutului CNAS, la artic.36, persoanele care au produs prejudicii, nu mai pot intra în relații contractuale cu Casa de Asigurări. Nici persoanele, nici firmele”, a declarat Carmen Nicolau,

La cabinetul din Avrămeni erau înscriși peste 3.500 de pacienți. Asigurații nu au altă alternativă, până la venirea unui alt medic în localitate, decât să se adreseze medicilor de familie din zonele limitrofe.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
14.6 °
11.1 °
60 %
1.3kmh
100 %
sâm
19 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...