vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTZilele Dorohoiului terminate în comă pentru un tânăr

Zilele Dorohoiului terminate în comă pentru un tânăr

Un dorohoian de 18 ani a ajuns în comă la spital, după ce a exagerat cu paharele de băuturi alcoolice la concertele organizate în centrul orașului.
Incidentul a avut loc în zona scenei principale, unde se desășurau concertele cu artiști consacrați, cu ocazia Zilelor Orașului Dorohoi.

Tânărul, care se afla la petrecere împreuna cu mai mulți prieteni, a uitat să se mai oprească din degustatul produselor alcoolice de la standurile vânzătorilor, astfel că după mai multe pahare băute, acestuia i s-a făcut rău. A mers într-un loc în spatele scenei, pentru a încerca sa își revinaă, însă alcoolul și-a făcut și mai mult efectul, astfel că în scurt timp acesta și-a pierdut cunoștința.

Martorii incidentului au sunat la 112, astfel că în scurt timp o ambulanță l-a luat de la fața locului și l-a transportat la Spitalul Dorohoi, unde a fost stabilizat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...