spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAccident grav provocat de o pană de cauciuc

Accident grav provocat de o pană de cauciuc

Un tânăr de 22 de ani, din Băiceni, a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de malul unui șanț de pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc la puțin timp după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, în dreptul localității Băiceni. Tânărul se afla la volanul autorurismului său și se îndrepta spre casă, însă la un moment dat a auzit o bubuitură puternică, unul din cauciucuri explodând în mers, după care a simțit că direcția mașinii se schimbă. A încercat să redreseze volanul, dar din cauza vitezei nu a mai reușit. “Din primele cercetări s-a stabilit că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens, după care a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, rezultând rănirea acestuia”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

La scurt timp de la producerea accidentului, la fața locului a ajuns un echipaj medical al SMURD, care i-a acordat primul ajutor tânărului rănit, după care a fost transportat la spital. “La fața locului a fost găsit un pacient policontuzionat în urma unui accident rutier. A fost stabilizat la fața locului de către echipajul TIM”, a precizat medicul primar în urgențe Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU SMURD Botoșani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...