miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTDeținut leșinat în sala de judecată

Deținut leșinat în sala de judecată

Acesta urma să îşi afle o sentinţa într-un dosar, însă brusc i s-a făcut rău. Bărbatul a fost scos pe hol, după care un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat la Tribunal pentru a-i acorda îngrijiri de specialitate.

Bărbatul a fost imediat preluat de cadrele medicale, acesta fiind inert, însă prezentând funcţiile vitale în parametri optimi. Acesta a fost adus la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare. „Pacientul era stabil, prezenta o stare de slăbiciune şi acuza că a leşinat. A fost preluat pentru un set complet de analize şi investigaţii, dar era în afara oricărui pericol după prima examinare”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Ulterior, băratul şi-a revenit rapid, acesta putând fi escortat înapoi în unitatea de detenţie, unde probabil va afla şi verdictul înaintea căruia a leşinat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
13.3 °
11 °
71 %
0.9kmh
98 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...