duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTHoţ prins şi lăsat fără pradă

Hoţ prins şi lăsat fără pradă

A furat dintr-o casă nelocuită, dar s-a trezit cu poliţiştii la uşă şi a trebuit să renunţe la pradă. Este cazul unui bărbat din comuna Cristineşti, care riscă să ajungă în faţa instanţei de judecată pentru furt calificat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi dat iama în casa cu pricina luni, pe 27 ianuarie a.c., de unde a furat mai multe produse electrocasnice, în valoare de 5.000 de lei. La mai puţin de 24 de ore de la comiterea faptei, poliţiştii de la postul comunal s-au dus peste el, iar cu ocazia cercetărilor a fost recuperat o parte din prejudiciu.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...