spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSancțiuni aplicate de jandarmi pentru fumat în locuri interzise

Sancțiuni aplicate de jandarmi pentru fumat în locuri interzise

De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Potrivit legii, fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private, iar nerespectarea de către persoanele fizice a acestor prevederi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. „În cazul persoanelor juridice, amenda este de 5.000 lei la prima abatere, de 10.000 lei la a doua abatere, plus sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, iar în cazul săvârşirii unei noi contravenţii la această lege se aplică amendă contravenţională de 15.000 lei şi sancţiunea complementară de închidere a unităţii”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean. În anul 2019, jandarmii au constatat alte 110 situații de același gen, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...