joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTTânăr împuşcat la o partidă de vânătoare (foto-video)

Tânăr împuşcat la o partidă de vânătoare (foto-video)

Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Oneaga, comuna Cristeşti, a ajuns la Urgenţe după ce a fost împuşcat cu o armă de vânătoare.

Incidentul a avut loc joi seară, în apropierea unei păduri din Cristeşti, unde tânărul spune că se afla la un grătar împreună cu un prieten. Povestea acestuia pare neverosimilă. Le-a spus poliţiştilor că a auzit o împuşcătură, a simţit o durere în zona omoplatului, dar a mers acasă, abia acolo realizând că este împuşcat.

O ambulanţă SMURD l-a preluat şi transportat imediat la spital. „Victima este conștientă, stabilă şi cooperantă. A fost preluată de o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată la Urgenţe pentru investigaţii de specialitate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a intrat imediat în atenţia poliţiştilor, care au demarat o anchetă la faţa locului pentru a stabili cu exactitate ce a dus la rănirea tânărului, mai ales că există mai multe semne de întrebare legate de modul în care a fost rănit. Acesta a mers şi acasă între timp, s-a schimbat, după care s-a întâlnit cu poliţiştii, care au chemat ambulanţa. „Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că acesta, in timp ce se afla pe un teren limitrof unei zone împădurite din localitatea Oneaga, comuna Cristești, împreună cu un prieten, a auzit un zgomot specific unei arme de foc și a simțit durere în zona umărului. Ulterior, s-a deplasat la domiciliul său, unde a realizat că are o alică in umăr, motiv pentru care a apelat 112”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

În cauză se efectuează cercetări de către polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (SAESP) Botoșani, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se dispună măsuri.

Ceea ce este mai bizar decât explicaţia celui împuşcat, este faptul că în urmă cu două zile, în aceeaşi zonă a avut loc un conflict între câţiva vânători şi trei bărbaţi suspectaţi că ar fi braconieri.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...