joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTDin patrimoniul Memorialului Ipotești – Fața de masă lucrată de Raluca Eminovici

Din patrimoniul Memorialului Ipotești – Fața de masă lucrată de Raluca Eminovici

În Casa memorială de la Ipotești, sunt expuse obiecte care au aparținut familiei Eminovici și obiecte care întregesc  atmosfera de epocă.

Printre acestea, o față de masă atrage negreșit atenția vizitatorului.  Și nu doar pentru că, interpretând  metaforele lingvistice, reprezintă chiar fața unei mese și ochii unei împletiri de motive. Se pare că această față de masă a fost lucrată chiar de Raluca Eminovici. Țesând-o în două ițe și brodând-o cu lână, mama Poetului a ales nuanţe de albastru, galben, oliv, maro și  verde, iar pe margini și pe mijloc a aplicat dantelă de mătase bej.

“Având în vedere dimensiunile și modul în care se potrivește pentru masa de stejar, am fi tentați să credem că Raluca a lucrat-o chiar în acest scop. Altfel, cunoscând cât de evlavioasă a fost, întrezărim în ea motive care îi justifică menirea de a fi folosită ca acoperământ pentru Sfinte sau cel puțin de a fi încadrată în spațiul bisericuței”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
15.5 °
13.3 °
86 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...