Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Slavici adresată lui Ștefanelli

0

Teodor V. Ștefanelli remarca o trăsătură a lui Eminescu care l-a caracterizat dintotdeauna: „Eminescu era, privitor la afacerile sale personale, tăcut ca mormântul, și așa a rămas cât timp am trăit cu dânsul în Cernăuți și apoi în Viena” (T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 2018, p. 48). Printr-o altă expresie, aceeași trăsătură o sublinia Slavici într-o scrisoare către Negruzzi: „Eminescu nu lucrează nimic, – e leneș… Cel puțin el zice așa… Eu însă nu cred; el e șiret”.

Discreția lui Eminescu a impus, într-un fel, un punct de vedere din afară asupra vieții sale și căutarea continuă de repere pentru a-l situa într-un anume timp, într-un anume spațiu, întrezărindu-i, din scrieri publicate și din manuscrise, atitudinile. Amintirile celor doi prieteni, Ștefanelli și Slavici, au dat culoarea atât de necesară pentru relevarea unui tablou al perioadei de studii la Cernăuți și Viena, conturată din registre, matricole și programe școlare.

La 25 de ani de la plecarea lui Eminescu, în 1914, Teodor V. Ștefanelli își adună amintirile într-un volum pe care îl intitulează chiar Amintiri despre Eminescu, publicat la Editura Institutului de Arte Grafice „C. Sfetea” din București. Textele lui Ștefanelli vor fi reeditate în câteva rânduri, separat sau incluse în volum.

Eminescu, așa cum l-a cunoscut Slavici, e cel din Amintiri. Eminescu – Creangă –Caragiale – Coșbuc – Maiorescu, volum apărut în 1924 la Editura „Cultura Națională” din București.

Cei doi, Ștefanelli și Slavici, au avut, după cum reiese din scrisoarea lui Slavici către Ștefanelli, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești, și o corespondență prin care și-au solicitat anumite precizări cu referire la Eminescu:

De oare-ce ai adresat scrisoarea la Academie, unde eu sunt urgisit, a trebuit să treacă timp până-ca sʾaʾndurat cine-va sʾo trimită la locuința mea. Când a sosit acolo, eram plecat aici, la viia unui ginere al meu. Ear a trebuit deci să treacă timp. Așa se face, că abia acum ajung să-i răspund prietenului, de care-mi aduc adese-ori și totdeauna cu părere de bine aminte.

Nu știu, dacă a avut ori nu Eminescu bacalaureatul; cred însă că nu lʾa avut. Dacʾ ar fi să-l fi avut, nʾa putut să-l iee decât la Beiuși (Belanyes) în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde lʾam găsit atunci.

Al Dtale devotat

Ioan Slavici,

la București, str. Clopotari, nr. 14

+8 -0
se încarcă...