spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTDin Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Slavici adresată lui Ștefanelli

Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Slavici adresată lui Ștefanelli

Teodor V. Ștefanelli remarca o trăsătură a lui Eminescu care l-a caracterizat dintotdeauna: „Eminescu era, privitor la afacerile sale personale, tăcut ca mormântul, și așa a rămas cât timp am trăit cu dânsul în Cernăuți și apoi în Viena” (T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 2018, p. 48). Printr-o altă expresie, aceeași trăsătură o sublinia Slavici într-o scrisoare către Negruzzi: „Eminescu nu lucrează nimic, – e leneș… Cel puțin el zice așa… Eu însă nu cred; el e șiret”.

Discreția lui Eminescu a impus, într-un fel, un punct de vedere din afară asupra vieții sale și căutarea continuă de repere pentru a-l situa într-un anume timp, într-un anume spațiu, întrezărindu-i, din scrieri publicate și din manuscrise, atitudinile. Amintirile celor doi prieteni, Ștefanelli și Slavici, au dat culoarea atât de necesară pentru relevarea unui tablou al perioadei de studii la Cernăuți și Viena, conturată din registre, matricole și programe școlare.

La 25 de ani de la plecarea lui Eminescu, în 1914, Teodor V. Ștefanelli își adună amintirile într-un volum pe care îl intitulează chiar Amintiri despre Eminescu, publicat la Editura Institutului de Arte Grafice „C. Sfetea” din București. Textele lui Ștefanelli vor fi reeditate în câteva rânduri, separat sau incluse în volum.

Eminescu, așa cum l-a cunoscut Slavici, e cel din Amintiri. Eminescu – Creangă –Caragiale – Coșbuc – Maiorescu, volum apărut în 1924 la Editura „Cultura Națională” din București.

Cei doi, Ștefanelli și Slavici, au avut, după cum reiese din scrisoarea lui Slavici către Ștefanelli, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești, și o corespondență prin care și-au solicitat anumite precizări cu referire la Eminescu:

De oare-ce ai adresat scrisoarea la Academie, unde eu sunt urgisit, a trebuit să treacă timp până-ca sʾaʾndurat cine-va sʾo trimită la locuința mea. Când a sosit acolo, eram plecat aici, la viia unui ginere al meu. Ear a trebuit deci să treacă timp. Așa se face, că abia acum ajung să-i răspund prietenului, de care-mi aduc adese-ori și totdeauna cu părere de bine aminte.

Nu știu, dacă a avut ori nu Eminescu bacalaureatul; cred însă că nu lʾa avut. Dacʾ ar fi să-l fi avut, nʾa putut să-l iee decât la Beiuși (Belanyes) în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde lʾam găsit atunci.

Al Dtale devotat

Ioan Slavici,

la București, str. Clopotari, nr. 14

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...